Fiecare naţiune are legendele sale şi se străduieşte să le transfere de la o generaţie la alta, date fiind învăţămintele acestor ficţiuni cuceritoare. Ca Ambasador al României în Georgia, am putut vedea, de pildă, cum societatea în sens generic era preocupată de valorificarea unor legende antice legate de Munţii Caucaz şi de Marea Neagră; în consecinţă, am considerat că ar merita să fie prezentate cititorilor.
i) Mai întâi, câteva cuvinte despre mitul lui Prometeu, eroul a cărui poveste este răspândită în toată lumea. Deoarece a furat Focul din fierăria lui Hefaistos şi l-a dăruit oamenilor, el a fost pedepsit de Zeus pentru totdeauna, fiind legat cu lanţuri grele de o stâncă din Munţii Caucaz în timp ce un vultur uriaş îi devora zilnic ficatul care, prin minune, se regenera; până la urmă, eroul legendar a fost eliberat de Hercule, răpunând vulturul cu o săgeată. Ca răsplată, Prometeu l-a ajutat pe Hercule să găsească merele din Grădina Esperidelor. Pentru a nu uita vreodată pedeapsa primită, Zeus l-a obligat pe Prometeu să poarte mereu o brăţară din acel lanţ. Adaug două aforisme personale: “Deşi nu scăpărau de inteligenţă, primitivii au scos focul din piatră, fără a-l mai aştepta pe Prometeu.”; “Orice chibrit este un mic Prometeu, deoarece oferă oamenilor Focul cu preţul sacrificiului suprem.”.
Două locuri georgiene sunt asociate acestui mit. *Peştera lui Prometeu/Peştera Kumistavi se găseşte în localitatea Tskhaltubo, la aproximativ 20 de kilometri de oraşul Kutaisi, fosta capitală istorică. Echivalentul lui Prometeu în rândul populaţiei locale este un alt erou denumit Amirani care nu fusese înlănţuit în vârf de munte, ci închis în acea peşteră descoperită de arheologi şi speologi abia în anul 1984. Până atunci, mitul antic primise în mentalitatea georgiană localizarea în spaţiul montan al Caucazului/Vârful Kazbegi înalt de 5047 de metri unde se află astăzi graniţa cu F. Rusă. Peştera menţionată constituie un monument al naturii de o mare frumuseţe: pe o distanţă de 1,6 kilometri există galerii amenajate şi luminate, stalactite şi stalagmite, cascade pietrificate, râuri şi mici lacuri subterane; temperatura constantă este de 15 grade Celsius. Pe parcursul vizitei ce durează o oră, afli de la ghidul însoţitor multe elemente informative despre legenda antică şi variantele acesteia într-o prezentare inteligentă şi interesantă; cu alte cuvinte, o lecţie atractivă despre Prometeu din perspectivă georgiană. *În staţiunea balneară Borjomi (preferată de Ţarii Rusiei, inclusiv de “Ţarul Roşu” Stalin) a fost amplasată o statuie a lui Prometeu lângă o cascadă; monumentul în stil modern îl înfăţişează ţinând, în ambele mâini, focul dăruit oamenilor. Prospectele turistice ale staţiunii vizitate de numeroşi turişti străini descriu legenda antică, oferind inclusiv elemente cum ar fi plasarea acesteia în Munţii Caucaz; aşadar, din nou o lecţie publică despre cunoscutul mit şi despre tâlcurile sale profunde.
ii) Altă legendă antică având conotaţii semnificative pentru Georgia este cea a călătoriei Argonauţilor, semizeii conduşi de Iason în căutarea vestitei Lâni de Aur. Lungul voiaj cu corabia Argo a ajuns pe malul estic al Mării Negre, la Colchis, după un traseu prin Marea Mediterană, descris în secolul al III-lea Î.Hr. de Appolonius din Rodos în lucrarea sa “Argonautica”. Acolo se afla Lâna de Aur păzită de tauri cu copite de bronz, ce suflau foc. Intervine rolul Prinţesei Medeea, fiica Regelui Colchidiei, Aetes, nepoata lui Helios şi strănepoata lui Hyperion, care se îndrăgosteşte de Iason ajutat ca să fure Lâna de Aur de la dragonul care nu dormea niciodată (folosind muzica lui Orfeu ca să îl adoarmă) cu condiţia ca ea să plece cu el la înapoierea acestuia în ţară. În final, Medeea, înşelată de Iason – care dorea să se însoare cu Prinţesa Corintului – se răzbună, ucigând-o atât pe ea, cât şi pe cei trei copii ai lui Iason. *La Batumi, oraşul-port din regiunea autonomă Adjara, în Piaţa Europei se află din anul 2007, pe un soclu foarte înalt de marmură albă, statuia Prinţesei Medeea ţinând în mâna dreaptă preţioasa Lână placată cu aur strălucitor. Monumentul emblematic este amplu prezentat în prospectele turistice şi broşurile istorice editate în câteva limbi de circulaţie internaţională.
iii) Să trecem acum la realităţile autohtone, începând cu legenda lui Dracula despre care s-au scris multe cărţi şi s-au făcut filme nu doar în România, ci şi în alte ţări. Care este situaţia concretă? Una deloc satisfăcătoare sau încurajatoare, mentalul românesc lăsându-se dominat de răstălmăcirile vehiculate în cărţi şi filme de tot felul. *În Bucureşti nu există o statuie a Domnitorului Vlad Ţepeş, ci doar un mic bust în faţa Complexului Curtea Veche fără nicio explicaţie aferentă, exceptând anii naşterii şi morţii sale. Oare nu era nimerit un panou informativ care să facă distincţia clară între ficţiunea “vampirului sângeros” şi realitatea istorică a unui Voievod valah, adversar al oricăror nelegiuri interne şi al cotropitorilor de diferite naţii? *Există, totuşi, două locuri identitare: ruinele Cetăţii Poenari, situate la 25 de kilometri de Curtea de Argeş (reşedinţa secundară a lui Vlad Ţepeş, construită ca fortăreaţă contra armatelor otomane); Castelul lui Vlad Ţepeş, reproducerea acelei Cetăţi, ridicat în 1906 cu prilejul organizării Expoziţiei Generale Române din parcul bucureştean Carol I. Nu ar fi fost rezonabil ca la aceste edificii/vestigii să se afle anumite panouri explicative pentru a distinge legendele de adevărurile istorice? *În privinţa Castelului de la Bran, nu există dovezi ştiinţifice concrete pentru atestarea faptului că Vlad Ţepeş ar fi vizitat sau ar fi locuit vreodată acolo, chiar dacă anumite lucrări literare – printre care romanul lui Bram Stoker – evocă prezenţa lui Dracula în locaţia respectivă. În schimb, proliferează elementele unei regretabile anticulturi pentru popularizarea acestui mit: brelocuri, tricouri, pixuri, fulare, eşarfe, sticle de băuturi de culoare roşie, brăţări etc. – toate sfidând bunul gust şi arta autentică. Spre a mai îndulci tonul afirmaţiilor mele critice, adaug hic et nunc un calambur personal: “Numai Dracu’ l-a pus pe Vlad Ţepeş să fie atât de categoric în pedepsirea tuturor nelegiuiţilor din ţara lui.”.
S-a vorbit, în ultimii ani, despre iniţiativa intitulată “Dracula Park” având ca posibile locaţii Bucureşti sau Craiova. În ceea ce mă priveşte, nu m-aş opune categoric unor asemenea demersuri efectuate în zona distracţiilor pentru toate vârstele, cu condiţia ca ele să nu aspire la pretenţia unor manifestări academice. Regretatul ministru al turismului, Dan Matei Agathon a plecat fără să se mai întoarcă, dar îmi pun speranţe rezonabile în eforturile actualului primar al Municipiului Craiova, cunoscut pentru multiple proiecte realist concepute din perspectiva caracterului şi a finalităţii lor. Aşadar, aştept cu nerăbdare să merg într-un viitor apropiat la “Dracula Park” din inima Băniei, spaţiu al bunei-dispoziţii.
Tot legat de Craiova, voi evoca în continuare un exemplu al valorificării istorice a unei legende despre Biserica Madona Dudu. Se povesteşte că unul din negustorii veniţi la târg, care se odihnea la umbra duzilor, a găsit o icoană a Maicii Domnului, ce strălucea puternic; a dus-o acasă cu gândul de a o vinde, dar icoana a dispărut din podul său; o regăseşte din nou în acelaşi dud, dar icoana s-a făcut iarăşi nevăzută; vestea împrăştiată în tot târgul l-a convins pe proprietarul livezii, un mare boier, să ridice o Biserică pe locul acelui copac şi în interiorul ei să aşeze icoana făcătoare de minuni. Despre acest lăcaş de cult, Nicolae Iorga declara: “Aşezământul Madona Dudu a făcut pe plan local mai mult decât trei ministere la un loc: Ministerul Învăţământului; Ministerul Sănătăţii; Ministerul Lucrărilor Publice.”. Cu fondurile oferite de enoriaşi, s-au înfăptuit multe proiecte culturale şi umanitare precum: prima şcoală de cântăreţi bisericeşti; primul spital pentru alienaţii mintal; prima şcoală de ţesătorie pentru fete; susţinerea financiară a comunităţii ortodoxe române de la Paris; sprijinirea, cu burse de studii, a unor elevi merituoşi, viitori artişti şi savanţi de renume cum ar fi Nicolae Titulescu, Constantin Brâncuşi şi Constantin Leca. Generoasă valorificare socială a unei legende, continuată astăzi în Bănie prin turismul cultural şi religios!
Dan Mihai Bârliba
