2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportCel mai bun sol din viaţa ei! Sabrina Voinea, la 16 ani, a fost a patra la Mondial

Cel mai bun sol din viaţa ei! Sabrina Voinea, la 16 ani, a fost a patra la Mondial

Sabrina Voinea a fost la un pas de bronz, reușind să se claseze pe locul al patrulea în finala la sol, la Campionatul Mondial de Gimnastică de la Anvers (Belgia). Sabrina Voinea a obținut un punctaj de 13.766, în timp ce aurul i-a revenit americancei Simone Biles (14.633), care a urcat pentru a 23-a oară pe cea mai înaltă treaptă a podiumului în competiţiile mondiale.

Biles a alergat şi a îmbrăţişat-o pe Voinea după ce s-au anunţat punctele româncei.

Pe locul doi a terminat Rebeca Andrade (Brazilia) – 14.500, iar pe trei s-a clasat Flavia Saraiva (Brazilia) – 13.966.

„A fost un concurs foarte frumos. M-am luptat cu cele mai bune gimnaste şi m-am luptat la aparatul meu favorit. A fost cel mai bun sol din viaţa mea”, a declarat Sabrina Voinea, citată de News.ro.

Întrebată ce i-a spus Simone Biles, sportiva a răspuns: „Mi-a zis felicitări, că sunt foarte bună şi că la anul pot fi pe locul 1. Ea ştie ce înseamnă dificultate şi sol greu şi a văzut că sunt foarte bună. A spus că la anul pot fi pe podium, chiar pe locul 1”.

Citeşte şi: David Popovici, din nou în prim plan! Românul s-a ales cu patru medalii de aur de la Nyon

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS