Vicepreşedintele Comisiei Europene, Margaritis Schinas, a lansat luni un nou apel pentru acceptarea României și Bulgariei în spațiul Schengen. El a afirmat că acest lucru va duce la sporirea securității colective a blocului comunitar, relatează agențiile BTA și Agerpres.
„Acest lucru înseamnă un control mai bun la frontierele externe în locul concentrării resurselor la frontierele interne. Ambele ţări au făcut progrese semnificative în ceea ce priveşte presiunea migratorie”, a spus Schinas la reuniunea trilaterală dintre premierii Bulgariei, României şi Grecia, organizată la Reşedinţa Euxinograd de lângă oraşul Varna.
S-ar putea ajunge la o „decizie pozitivă cu privire la Schengen”
Oficialul european și-a exprimat opinia că s-ar putea ajunge la o „decizie pozitivă cu privire la Schengen” în cele din urmă în ceea ce priveşte Bulgaria şi România.
Referitor la extinderea Uniunii Europene către Balcanii de Vest, Schinas a spus că aceasta depinde de progresul reformelor din fiecare ţară.
„Atât Ucraina, cât şi Republica Moldova sunt gata să facă tot posibilul cu o viteză fără precedent pentru a se putea asigura că au realizat reformele necesare. Acum sunt pe cale să devină membri cu drepturi depline ai familiei noastre”, a mai spus vicepreşedintele Comisiei Europene.
În ceea ce priveşte sutuaţia din Israel, Schinas a confirmat ca miniştrii de externe ai UE se vor întâlni marţi la Bruxelles pentru a discuta această chestiune.
Citeşte şi: Două eleve s-au bătut într-o şcoală din Olt