3.4 C
Craiova
miercuri, 27 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNational(VIDEO) Noua formă a legii pensiilor speciale, adoptată de Senat

(VIDEO) Noua formă a legii pensiilor speciale, adoptată de Senat

-

Senatul a adoptat, miercuri, cu 89 de voturi pentru , 16 împotrivă şi o abţinere, modificările la legea pensiilor speciale. Din forma inițială s-a eliminat prevederea privind recalcularea pensiilor, ca urmare a deciziei Curții Constituționale. Senatul este prim for sesizat pe proiectul de lege, Camera Deputaţilor fiind camera decizională.

Potrivit noii forme, judecătorii, procurorii, judecătorii de la Curtea Constituţională, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională şi personalul juridic „cu o vechime de cel puţin 25 de ani realizată numai în aceste funcţii, se pot pensiona la împlinirea vârstei de pensionare de 60 de ani. Ei pot beneficia de o pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi a sporurilor avute din ultimele 48 luni de activitate înainte de data pensionării”.

De asemenea, „cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 100% din venitul net avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării”.

Puteţi consulta noua forma a legii pensiilor speciale, aici:

Cele mai mari pensii din România

Senatorul USR Ştefan Pălărie a declarat în dezbaterea din plen că ”discutăm despre o lege extrem de importantă, care nu doar că este trecută în lista reformelor din PNRR dar şi despre o uriaşă inechitate socială, care astăzi împarte România între iobagii care muncesc legat de glie, zilnic până la 65 de ani şi privilegiaţii, excepţionalii, superbii, specialii, care pot să iasă la pensie la 45 de ani şi care astăzi câştigă cele mai mari zece pensii din România, peste 45.000 de lei până la 70.000 de lei”.

”Aveam ocazia, inclusiv prin modul în care croim şi decidem această lege, să eliminăm definitiv această inechitate socială, această nedreptate şi să arătăm românilor că România ete o ţară pentru toţi la fel. În discuţiile din comisie am întrebat şi revenim cu aceste întrebări pentru Guvern. Întrebarea numărul unu, care este impactul bugetar al pachetului de amendamente pe care puterea PNL-PSD le-a asumat şi votat la această iniţiativă legislativă întoarsă ca urmare a CCR”, a spus Pălărie.

O uriaşă nedreptate

Senatorul USR a precizat că au văzut o formă a legii, prin amendamente, ”mai îngăduitoare, mai flexibilă, mai ocrotitoare pentru magistraţi decât ce a cerut CCR”. ”Spuneţi-ne care este calculul de impact bugetar, câţi bani vor fi economisiţi din această nedreptate uriaşă numită pensii speciale magistraţi”, a arătat el. USR a protestat în plenul Senatului, afişând mesajul ”Tăiaţi pensiile speciale”. După vot, senatorul Pălărie a anunţat că s-a votat ”o uriaşă nedreptate, o ţară împărţită în două, între cei proşti care muncesc ca să plătească pentru a doua castă, categoria privilegiaţilor”. ”A ajuns statul ăsta ca un cadavru în care vă puneţi larvele, de fiecare dată, încercând să devină partidul mai gras”, a mai spus Pălărie.

Citeşte şi: (VIDEO) Armata israeliană a atacat teritoriul libanez

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

00:00:18

(VIDEO) Două maşini, implicate într-un accident în apropiere de...

Două mașini au fost implicate, marţi după-amiază, într-un accident...

ȘTIRI GdS