7.3 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentTrei copii au ajuns la spital după ce mama lor a dat cu spray de purici în cameră

Trei copii au ajuns la spital după ce mama lor a dat cu spray de purici în cameră

Trei copii cu vârste între unu şi nouă ani au ajuns la spital intoxicaţi, după ce mama lor a pulverizat în cameră cu spray de purici. 

Trei fraţi cu vârste cuprinse între 1 şi 9 ani au fost aduşi la Spitalul pentru Copii „Sf Maria” din Iaşi. Medicii suspectează ca s-ar fi intoxicat după ce mama lor a dat cu un spray împotriva puricilor în cameră.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului pentru Copii, dr. Solange Roşu, a declarat că minorii prezentau intoxicaţie cu insecticid pentru purici.

„La UPU au fost admişi patru fraţi, trei băieţei şi o fetiţă cu vârste de 1 an, 4 ani , 5 ani şi 9 ani, din mediul rural, ei fiind însoţiţi de mamă. Trei dintre copii prezentau semne şi simptome de intoxicaţie cu insecticid organofosforat. Aveau stare generală influenţată, vărsături, pupile miotice după expunerea accidentală în atmosfera din camera în care mama a stropit cu insecticid împotriva puricilor, seara înainte de culcare, fără a face aerisire ulterioară”, a declarat dr Solange Roşu, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, copilul în vârstă de 1 an nu a fost expus la toxice, fiind repartizat în altă cameră pentru somn.

Copiii au fost internaţi în ATI – Toxicologie

„Pe baza de anamneză şi de examen clinic s-a stabilit diagnosticul de intoxicaţie acută accidentală cu insecticid organofosforat, pe cale inhalatorie şi prin contact direct tegumentar. S-a iniţiat terapia: decontaminare cutanată şi administrare de antidot intravenos.

Probele de laborator au confirmat diagnosticul. Copiii au fost internaţi în ATI – Toxicologie, pentru continuarea terapiei specifice. Evoluţia a fost bună, în prezent fiind în compartimentul de Toxicologie, sub supravegherea echipei medicale. Speram în evoluţie favorabilă. Este o intoxicaţie rară, dar cu risc vital”, a explicat dr. Solange Roşu. 

Citeşte şi: Hipermarketurile, nevoite să amplaseze case de marcat special pentru familiile cu copii mici

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS