Toate zborurile din și spre Aeroportul din Craiova vor fi mutate timp de zece zile pe aeroportul „Henri Coandă” din București în octombrie 2023, anunță Boardingpass.
Directorul Aeroportului din Craiova a anunțat oficial că zborurile spre și dinspre Craiova programate pentru perioada 16-25 octombrie 2023 vor fi operate spre și dinspre București.
Mutarea temporară a zborurilor de la Craiova la Aeroportul „Henri Coandă” din București este cauzată de viitoare lucrări de construcție și modernizare care vor fi efectuate la pista Aeroportului din Craiova.
„În perioada 16-25 octombrie vor avea loc o serie de lucrări în cadrul proiectului de extindere și modernizare. Acestea constau în amenajarea suprafeței nivelate a benzii pistei și amenajarea ariei de siguranță. Toate cursele se vor muta, în această perioadă, pe Aeroportul Internațional Henri Coandă”, anunță managerul Aeroportului Craiova, Sorin Manda.
Oficialul aeroportului nu a oferit date despre numărul total de zboruri afectate.
În ceea ce privește Wizz Air, compania low-cost maghiară a efectuat deja modificările în sistemul de rezervări. Aceasta a suspendat vânzarea de bilete pentru zborurile spre/dinspre Craiova pentru perioada respectivă.
Citeşte şi: O femeie a făcut stop cardio-respirator în timpul examenului auto