18.3 C
Craiova
luni, 28 octombrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentDoi oameni au murit după ce maşina lor s-a izbit de un copac şi s-a răsturnat

Doi oameni au murit după ce maşina lor s-a izbit de un copac şi s-a răsturnat

Doi oameni, un şofer şi un pasager, au murit, şi un alt pasager a fost rănit după ce maşina cu care circulau a ieşit de pe carosabil, s-a izbit de un copac apoi s-a răsturnat pe câmp. Accidentul a avut loc luni pe DN 2B, în localitatea Cilibia, informează Agerpres.

„Din primele date de la faţa locului a reieşit că autoturismul condus pe direcţia Brăila către Buzău, de către un şofer în vârstă de 35 de ani, din Brăila, a pierdut controlul asupra direcţiei, a intrat în coliziune cu un copac marginal şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile”, a transmis IPJ Buzău.

În urma impactului, şoferul autoturismului şi-a pierdut viaţa pe loc, iar unul dintre pasageri a murit la spital.

„În urma accidentului rutier produs în această dimineaţă, în comuna Cilibia, la UPU-SMURD au fost transportate două victime: doi bărbaţi, de 35, respectiv 44 de ani. Bărbatul de 35 de ani a suferit un politraumatism prin accident rutier, cu hemopneumotorax şi multiple leziuni toracice. Din cauza leziunilor grave, bărbatul a intrat în stop cardio-respirator. Conform protocolului, s-au efectuat de îndată manevre de resuscitare, însă fără succes, ulterior declarându-se decesul. Cealaltă victimă, de 44 de ani, a suferit un politraumatism prin accident rutier. Este stabil hemodinamic şi respirator“, a transmis SJU Buzău.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal şi continuă cercetările pentru stabilirea circumstanţelor în care s-a produs accidentul rutier.

Citeşte şi: Târgu Jiu: Se depun cererile pentru ajutorul la încălzire

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS