0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjTârgu Jiu: Se depun cererile pentru ajutorul la încălzire

Târgu Jiu: Se depun cererile pentru ajutorul la încălzire

Direcţia de Protecție Socială din cadrul Primăriei Municipiului Târgu Jiu informează cetăţenii din municipiu că, potrivit prevederilor Legii 226 din 16 septembrie 2021, privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, începând cu data de 16 octombrie, se pot depune cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire și a suplimentului pentru energie pentru sezonul rece 2023- 2024, în cadrul celor două locații de primire, potrivit următorului program:
1.Clubul „Vârstei a Treia” din str. Olteniței, de luni până vineri, în intervalul orar 8.00-1700.
2.La sediul DPS din str. Oltețului, de luni până vineri, în intervalul orar 8.00-17.00.

Formularele pentru acordarea ajutorului la încălzire a locuinţei sunt disponibile în locațiile mai sus menționate începând cu data de 16.10.2023.

Pentru încălzirea locuințelor cu energie electrică, cererile se depun numai la sediul Direcției de Protecție Socială Tărgu Jiu.
Ajutoarele pentru încălzirea locuinței se acordă pentru perioada sezonului rece noiembrie 2023 – martie 2024, iar suplimentele pentru energie pentru perioada noiembrie 2023 – octombrie 2024.

Venitul mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzirea locuinței și suplimentul pentru energie este de 1386 lei/persoană în cazul familiei și de 2053 lei în cazul persoanei singure.

Citeşte şi:

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS