O adolescentă din Ploieşti a murit din cauze încă necunoscute în timpul unei petreceri în apartamentul în care locuia, scrie Agerpres.
Poliţiştii au fost sesizaţi sâmbătă, în jurul orei 01.45, de către o femeie din Ploieşti, despre faptul că fiica sa, de 16 ani, este posibil decedată în apartament.
Din verificări s-a stabilit că, în cursul serii respective, fata ar fi organizat o petrecere acasă la ea, împreună cu mai mulţi prieteni, cu vârste cuprinse între 16 şi 19 ani.
La un moment dat, adolescenta s-a retras într-o altă cameră. Ulterior, prietenii acesteia au constatat că este inconştientă.
Echipajul medical de pe ambulanţa sosită la faţa locului a declarat decesul fetei, după efectuarea manevrelor de resuscitare.
La examinarea vizuală a trupului nu au fost identificate urme vizibile de violenţă. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova în vederea efectuării necropsiei.
Participanţii la petrecere au consumat alcool şi nu există informaţii referitoare la un posibil consum de stupefiante. Fata nu era cunoscută cu afecţiuni medicale.
Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi continuă cercetările.
Citește şi: Un camion a lovit un stâlp dintr-o benzinărie şi a luat foc