2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDupă un an de zbateri se ştie cine va moderniza şi reabilita străzile din Craiova

După un an de zbateri se ştie cine va moderniza şi reabilita străzile din Craiova

Primăria Craiova a decis care sunt câştigătorii mega acordului-cadru „Modernizare și reabilitare străzi, trotuare și alei din Municipiul Craiova”. După mai bine de un an în care licitaţia a fost în stadiul de desfăşurare în SEAP, abia acum au fost făcute publice firmele care se vor ocupa de străzile, aleile şi trotuarele din oraş. Acordul-cadru are o valoare uriaşă, care este estimată la aproape 230 de milioane de lei, fără TVA.

Ce firme se vor ocupa de străzile din Craiova

Acodul-cadru este împărţit pe două loturi – zona de sud a Craiovei şi zona de nord. Lotul care se referă la zona de nord a oraşului are o valoare estimată cuprinsă între 39.101.011,10 de lei şi 96.879.056,12 de lei, fără TVA. De asemenea, pentru lotul referitor la zona sudică a Craiovei s-a pus în joc o sumă cuprinsă între 53.427.974,86 de lei şi 132.325.317,03 de lei, fără TVA. Aşadar, vorbim despre o sumă totală estimată la 229.204.373 de lei, fără TVA.

Pentru ambele loturi s-au bătut opt firme sau asocieri de firme. Primăria Craiova s-a mişcat foarte greu şi i-a luat un an până a reuşit să desemneze câştigătorii. Din cele opt firme care şi-au depus ofertele, şase dintre ele au rămas în joc. Pentru ambele loturi au fost alese aceleaşi şase firme. Acestea vor obţine pe parcursul celor patru ani contracte subsecvente, în funcţie de necesităţile din oraş. Cele şase firme care vor moderniza și reabilita străzile din Craiova sunt Domarcons, Omega Star Sistems SRL, Unitip Global, East Water Drillings, Oyl Company Holding AG SRL şi Irimat Cons.

Domarcons este binecunoscuta firmă craioveană care are o colaborare constantă cu primăria. Omega Star Sistems SRL, Unitip Global şi East Water Drillings sunt firme bucureşteane. De asemenea, Oyl Company Holding AG SRL este din din Slobozia (judeţul Ialomiţa), iar Irimat Cons este din Ploieşti.

Acte adiţionale de peste un milion de euro, doar în septembrie

Până ce au fost desemnaţi câştigătorii pentru contractul „Modernizare și reabilitare străzi, trotuare și alei din Municipiul Craiova”, în Craiova au fost semnate, numai în luna septembrie s-au semnat trei acte adiţionale la contractele subsecvente din vechiul acord-cadru, al cărui termen se încheiase deja. Numai că neavând deja noul acord-cadru încheiat, primăria a apelat la aceste acte adiţionale. Astfel, actele adiţionale semnate în septembrie au avut o valoare totală de 5.387.037 de lei, fără TVA. (1.088.290 de euro). De toate aceste lucrări s-a ocupat Domarcons.

Alt contract uriaş, „copt“ de primărie între timp. Ce firme se „bat“ pe el

Primăria a lucrat pe mai multe fronturi până ce a desemnat câştigătorii pentru contractul „Modernizare și reabilitare străzi, trotuare și alei din Municipiul Craiova” şi a mai „copt“ încă un contract cu o valoare uriaşă. Este vorba despre un nou acord-cadru, care va fi valabil tot patru ani – „Lucrări de reparaţii şi întreţinere străzi, alei, trotuare şi parcări în municipiul Craiova“. Pentru acest contract, primăria este dispusă să scoată din conturi o sumă cuprinsă între 127.587.185,79 de lei şi 270.754.509,61 de lei.

Municipalitatea a şi explicat motivul acestui noi acord-cadru. „Achiziţia este necesară în scopul satisfacerii cerinţelor desfăşurării traficului rutier în condiţii de siguranţă şi confort deplin, precum şi pentru conservarea patrimoniului rutier, administratorii drumurilor publice executand periodic lucrări de reparaţii a drumurilor, trotuarelor şi aleilor, a menţionat primăria. De această dată, acordul-cadru nu a fost împărţit pe loturi.

Pe 12 octombrie s-a încheiat perioada de depunere a ofertelor. Cinci firme sau asocieri de firme se bat pentru contract. Este vorba despre S.C. VALLYS DECO S.R.L. (cu terţii UMIVA ENGINEERING şi OMEGA STAR SISTEMS SRL); Drum Concept (cu Domarcons terţ şi subcontractant); Asocierea STRADE BAUUNTERNEHMUNG (Leader) – PANADRIA; Asocierea TURVYK INVESTMENT GROUP SRL (Leader),SOS SERVICE SRL,CONSORZIO STABILE EBG GROUP şi Asocierea CONSTRUCTII ERBASU (Leader) – FRASINUL. În acest moment, licitaţia se află la stadiul de „Evaluare calificare şi tehnică“, care ar trebui să fie gata până în decembrie anul acesta. După acest pas urmează evaluarea financiară şi abia apoi se va desemna câştigătorul.

Citeşte şi: Fantasy Park a prins contur, Olguţa a prins gustul Tik-Tok-ului

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS