9 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjTârgu Jiu: Se lucrează la noul pasaj peste DN 66, în zona Romanești

Târgu Jiu: Se lucrează la noul pasaj peste DN 66, în zona Romanești

Au fost montate primele grinzi la pasajul ce traversează DN 66, în zona kilometrului 0 al Variantei de Ocolire a Municipiului Târgu Jiu, ieșirea înspre comuna Drăguțești, judeţul Gorj.

Antreprenorul este mobilizat pe tot șantierul și pune accent în mod deosebit pe zona de vest, unde execută ultimele lucrări precum montare parapete metalice, efectuare marcaje rutiere, drumuri tehnologice.

De altfel, antreprenorul și-a asumat că va deschide traficul în acest an, pe 5 kilometri în zona de Vest, între Bârsești și Drăguțești (între DN 67D și DN 66) și pe 7 kilometri în zona de Est, între Drăgoieni și Iezureni (între DN 67 și DN 66).

Conducerea DRDP Craiova verifică permanent stadiul lucrărilor și sprijină constructorul în depășirea oricărei probleme pentru a se asigura că acesta va reuși finalizarea lucrărilor și deschiderea traficului pe cele două sectoare la termenul asumat.

Drumul ar fi trebuit să fie gata de mult. În acest an ar trebui sa se circule pe 12 kilometri din Varianta Ocolitoare, din totalul de 20 de kilometri. Restul de 8 kilometri ar trebui să fie gata anul viitor. Bugetul pentru execuția lucrărilor este de peste 200 de milioane de lei.

Citeşte şi: Libertatea: Cum ne ard la buzunar companiile care scad gramajul la produse

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS