2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateServiciu de informaţii din Europa: Zeci de morţi, nu sute, la spitalul din Gaza

Serviciu de informaţii din Europa: Zeci de morţi, nu sute, la spitalul din Gaza

Tirul mortal asupra unui spital din Gaza, pentru care Israelul şi mişcările armate palestiniene se acuză reciproc, a făcut „câteva zeci de morţi”, şi nu sute, a declarat miercuri pentru AFP un responsabil al unui serviciu european de informaţii, informează Agerpres.

„Nu sunt 200 sau chiar 500 de morţi, ci mai degrabă câteva zeci, probabil între 10 şi 50”, a afirmat această sursă sub protecţia anonimatului, care mai crede că, „probabil, nu Israelul a făcut asta”, conform „pistelor serioase” de care dispune serviciul său de informaţii.

Miercuri, la prânz, Ministerul Sănătăţii al Hamas, aflat la putere în Fâşia Gaza, a raportat un bilanţ de cel puţin 471 de morţi.

„Clădirea nu a fost distrusă”, a adăugat această sursă europeană. Şi „probabil că spitalul fusese evacuat anterior, la fel ca alte spitale situate în nordul Fâşiei Gazei”, după ordinul în acest sens din partea armatei israeliene, a subliniat el, insistând, totodată, că „niciun element nu coroborează” faptul că sute de persoane se aflau în parcarea unde a căzut racheta.

Palestinienii şi israelienii se acuză reciproc de această tragedie.

Hamas a denunţat imediat o lovitură israeliană

Hamas a denunţat imediat o lovitură israeliană. Israelul, la rândul său, a negat că ar fi la originea tirului, susţinând că a fost o rachetă ratată a Jihadului Islamic palestinian, un aliat al Hamas.

„Sunt destul de multe rachete care au incidente de tir”, a argumentat miercuri seară acest înalt responsabil european din cadrul serviciilor de informaţii.

Statele Unite au citat miercuri propriile servicii de informaţii pentru a susţine, inclusiv prin vocea preşedintelui lor Joe Biden, aflat în vizită în Israel, că statul evreu nu este vinovat pentru acest incident.

„Continuăm să culegem informaţii, dar poziţia noastră de astăzi, bazată pe analiza imaginilor aeriene, a comunicaţiilor interceptate şi a informaţiilor disponibile liber, este că Israelul nu este responsabil pentru explozia care a avut loc la spitalul din Gaza”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Consiliului Naţional de Securitate, Adrienne Watson, pe reţeaua socială X (fostă Twitter).

Citeşte şi: Italia a restabilit controalele la frontiera cu Slovenia

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS