1.8 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateElev cu bursă de merit pentru media 4.59

Elev cu bursă de merit pentru media 4.59

Un elev de la un liceu din Ploiești va primi bursă de merit pentru media 4.59, în baza noii metodologii-cadru. Aceasta prevede că primii 30% de elevi dintr-o clasă au dreptul la acest beneficiu indiferent de media lor generală anuală din anul școlar trecut.

Această situație este la Liceul Tehnologic „Elie Radu” din Ploiești. Aici, 373 de elevi se încadrează la condițiile de obținere a bursei, scrie Observatorul Prahovean.

La polul opus sunt elevi de la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Ploiești, care nu au dreptul la bursă de merit deși au medii peste 9. Situația este posibilă după ce metodologia de acordare a burselor a fost schimbată în acest an.

Ministerul Educației a informat la începutul lunii septembrie că anul școlar 2023 – 2024 aduce „o schimbare de paradigmă în privința acordării burselor școlare”. Una dintre schimbări se referă la faptul că bursele de merit se acordă „pentru minimum 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu şi liceu dintr-o unitate de învăţământ preuniversitar, în ordinea descrescătoare a mediilor generale anuale.

Valoarea bursei de merit este de 450 de lei lunar

Acolo unde situația o impune, potrivit metodologiei, lista de beneficiari va fi extinsă pentru a cuprinde toți elevii cu media mai mare sau egală cu 9.50„. Ministerul Educației preciza că bursa de merit „apreciază și încurajează efortul celor mai buni 30% elevi din fiecare clasă, în ordinea descrescătoare a mediilor generale anuale / a mediilor de admitere (clasa a IX-a) / a mediilor primelor două module (clasa a V-a) și celor cu rezultate mai mari sau egale cu 9.50.” Valoarea bursei de merit este de 450 de lei lunar.

În legătură cu cazul de la Ploiești, directorul Colegiului Național „Mihai Viteazul” a cerut ca bursa să nu se mai numească de merit și spus că situația este discriminatorie. La rândul său, directorul Liceului Tehnologic „Elie Radu” a declarat: „Avem copii, la liceu cu media 9,86. Coborâm lista și ultima medie, la profesională, a unui elev care primește anula cesta bursă de merit e 4,59. Vorbim de acele cazuri de elevi admiși la liceu cu note la Evaluarea Națională de 2 și 3”.

Citeşte şi: Mario Iorgulescu, dat în urmărire generală de Poliția Română

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS