Un tânăr de 19 ani, din Slatina, a fost găsit spânzurat duminică într-o locuință din municipiul Slatina, județul Olt.
„Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, pe 22 octombrie, în jurul orei 6:40, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană a fost găsită spânzurată la o locuință din municipiul Slatina, județul Olt.
Din primele verificări la faţa locului, polițiștii au stabilit identitatea persoanei ca fiind un tânăr, în vârstă de 19 ani, din municipiul Slatina, care s-ar fi spânzurat la o locuință situată pe strada Sfântul Nicolae din localitate“, potrivit IPJ Olt.
Trupul tânărului a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, fiind continuate cercetările.
Citeşte şi: Ministrul Justiției inaugurează noua clădire a Tribunalului Gorj