-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjPoliția a depistat zeci de elevi care chiuleau de la ore

Poliția a depistat zeci de elevi care chiuleau de la ore

Polițiștii gorjeni, în colaborare cu lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Gorj și Poliției Locale, au organizat o acțiune pe raza județului Gorj, pentru prevenirea fenomenelor de absenteism sau abandon școlar, precum și a victimizării minorilor în incinta unităților de învățământ și în proximitatea acestora.

Beneficiari ai acestor activități au fost peste 380 de elevi din unitățile de învățământ din județul Gorj.

Principalul risc care derivă din lipsa de la școală a elevului îl reprezintă activitățile pe care adolescentul le face când absentează, respectiv, consum de tutun, alcool sau droguri, precum și implicarea în alte activități infracționale.

În cadrul activității, au fost identificați 44 elevi care absentau de la școală, acestora fiindu-le explicată importanța frecventării orelor de curs, dar și respectarea regulamentelor școlare.

Acţiunile continuă şi în perioada următoare

O altă activitate desfășurată de polițiști a fost aceea de verificare a barurilor, a sălilor de jocuri de noroc și a parcurilor din zonele adiacente unităților de învățământ, sens în care a fost monitorizat și modul de acces, respectiv de ieșire a elevilor din unitățile de învățământ.

Scopul acţiunii a fost acela de a preveni absenteismul scolar și victimizarea minorilor, fiind discutate teme privind comportamentul copiilor și tinerilor în școală și în societate, dar și necesitatea participării la orele de curs, astfel încât aceștia să nu devină autori sau victime ale unor infracțiuni.

La activitate au participat polițiști din cadrul Biroului Siguranță Școlară, precum și polițiști din cadrul polițiilor municipale, orășenești, secțiilor și posturilor de poliție.

Prin desfășurarea unor astfel de activități, polițiștii își doresc să fie alături de elevi, să-i ghideze și să-i învățe cum să fie responsabili în vederea adoptării unei bune conduite în societate. Prevenirea victimizării minorilor, abandonului școlar și absenteismului de la orele de curs reprezintă priorități pentru polițiștii Biroului Siguranță Școlară, context în care, astfel de activitati se vor desfășura și în perioada următoare.

Citeşte şi: Gorj: Șofer din Scoarța, depistat pozitiv la drugtest

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS