-0.5 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăAdvertorialeCardiolog: “În loc de reacţia la boală, trebuie să ne obişnuim cu prevenţia. Avem pacienţi în tratament de la 15 ani”

Cardiolog: “În loc de reacţia la boală, trebuie să ne obişnuim cu prevenţia. Avem pacienţi în tratament de la 15 ani”

Stilul contemporan de viaţă şi obiceiurile nesănătoase au dus la o proliferare a afecţiunilor cardiace şi pulmonare în ultimele decenii şi la scăderea vârstei de incidenţă a bolilor. Iar factorii de risc, precum hipertensiunea arterială (HTA), dislipidemia, sindromul metabolic, obezitatea, pentru boala cardiovasculară, tind să apară de la vârste din ce în ce mai mici.

“Avem pacienți în tratament de la vârsta de 15 ani. Optimizarea sănătății inimii necesită o schimbare a paradigmei actuale şi, în loc de reacţia la boală, să ne obişnuim cu acţiunile de prevenţie”, transmite dr. Radu Popa, medic specialist cardiologie pediatrică, medic primar cardiologie în cadrul Clinicii Speranţa din Craiova, care dispune de mai multe ecocardiografe extrem de performante, cu tehnologie bazată pe inteligenţa artificială.

“Avem aparatură, avem tehnologii noi, cu măsurători şi examinări extrem de precise, dar avem nevoie totodată de pacienţi care să înţeleagă că este important să nu aşteptăm să ajungem la medic doar atunci când ne supără ceva, mai ales când este vorba despre inima noastră”.

Echipamente de vârf, care oferă inficaţii despre afecţiuni înainte de agravare

“Pe partea de cardiologie, dispunem de echipamente de vârf, care ne pot oferi indicaţii despre anumite afecţiuni înainte ca ele să se agraveze. Printre măsurătorile actuale pe care le putem folosi de rutină în examinările medicale putem menționa GLS (Global Longitudinal Strain) dar și fracția 4D automată. Ne ajută să analizăm contractilitatea inimii dar și pentru a măsura capacitatea de a pompa sângele în mod eficient.

Iar mai departe putem să determinăm din stadiile incipiente disfuncția cardiacă, să evaluăm riscul de insuficiență cardiacă, să monitorizăm pacienții cu afecțiuni cardiace cunoscute și să le ajustăm tratamentul pentru a preveni exacerbarea. În plus, putem și să evaluăm riscul de complicații cardiace la pacienții cu alte boli precum diabet sau boli renale cât și să identificăm persoanele cu risc crescut de a dezvolta accidente vasculare cerebrale (AVC) cu ajutorul doppler-ului carotidian ,sau atacuri de cord” spune Dr. Ionel Marinaș, medic cardiolog primar în cadrul Clinicii Speranța.

“Însă, pentru a putea preveni complicaţiile şi pentru a putea pune diagnostice în stadiile incipiente ale anumitor boli, este nevoie ca oamenii să înţeleagă că o vizită periodică la medicul cardiolog, chiar dacă nu ne deranjează nimic aparent, poate ajuta enorm în gestionarea sănătăţii noastre”, adaugă Dr. Adrian Coandă, medic cardiolog primar.

Consulturi interdisciplinare, la Clinica Speranţa

Pe lângă afecţiunile cardiace, care au o incidenţă ridicată şi încep să apară din ce în ce mai frecvent şi la tineri, nici sănătatea plămânilor noştri nu este deloc de ignorat. Poluarea ridicată şi fumatul, dar şi alergenii provoacă tot mai multe probleme. Astfel, când apar probleme de respiraţie, când ne confruntăm cu tuse persistentă sau dacă suntem fumători, ar trebui să programăm o consultaţie la medicul pneumolog.

Uneori, simptomele pot fi similare în cazul afecţiunilor cardiace sau pulmonare şi poate fi cazul unui consult interdisciplinar. Clinica Speranța oferă posibilitatea unui astfel de consult atunci când este necesar.

Centrul Medical se află pe Strada Înfrățirii nr. 16-17 din Craiova. Programări se pot face la numărul 0771493887, iar mai multe informații se găsesc pe www.clinicasperanta.ro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS