5.1 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljFântâna Popova va fi readusă la viaţă după ani de aşteptare

Fântâna Popova va fi readusă la viaţă după ani de aşteptare

Primăria Craiova vrea să refacă Fântâna Popova din cartierul Romaneşti, după ani întregi de zbateri în care monumentul istoric a zăcut în mizerie. Primăria a reuşit să obţină fonduri europene pentru acest proiect, dar a durat mai bine de şase ani până să îşi ducă la îndeplinire promisiunea.

Încă din anul 2017 au existat discuţii legate de refacerea Fântânii Popova. Pe atunci, municipalitatea voia să reabiliteze monumentul istoric din bugetul local. Numai că nu şi-a ţinut promisiunea, iar în 2018 a motivat acest lucru prin faptul că ar fi mai bine să obţină fonduri europene pentru acest proiect. Un an mai târziu, în 2019, pe când era primar Mihail Genoiu, a fost semnat contractul pe fonduri europene, în valoare de 7.983.243,53 lei, din care 7.190.134,63 lei finanţarea nerambursabilă, care cuprindea refacerea Fântânii Popova şi a patru străzi învecinate – Fântâna Popova, Mirăslău, Prutului şi Nedeea. Între timp, la nivelul fântânii au mai avut loc câteva intervenţii, însă nimic care să o readucă la adevărata valoare.

Abia acum, la finalul lunii octombrie 2023, Primăria Craiova a scos la lictaţie contractul privitor la refacerea Fântânii Popova şi reamenajarea spaţiului din jurul acesteia. Valorea contractului se ridică la 293.649 de lei, fără TVA. Municipalitatea se grăbeşte să găsească o firmă care să se ocupe de lucrări. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 30 octombrie, adică la o săptămână distanţă de la publicarea anunţului.

Ce lucrări se vor realiza la Fântâna Popova

Municipalitatea spune că prin această investiţie îşi doreşte ca fântâna să devină o atracţie turistică. „Prin lucrările de reabilitare (arhitectură și amenajate teren) fântâna-cișmea monument istoric cunoscută sub numele de Fântâna Popova se va reintegra în circuitul socio-cultural-turistic, devenind nu numai un pol de convergență socială ci și o atracție turistică, atât pentru locuitorii cartierului cât și pentru cei care tranzitează zona. Prin reabilitarea funcțiunii de fântână-cișmea, monumentul istoric devine un martor viu al dezvoltării urbane a municipiului Craiova, participând activ la prezervarea imaginii istorice a oraşului“, a menţionat primăria în caietul de sarcini.

Acelaşi document specifică şi lucrările care se vor realiza la nivelul fântânii monument istoric. Astfel, se vor reabilita finisajele exterioare, iar tenculaia actuală va fi înlocuită cu tencuială praf de piatră driscuită fin, în două nuanţe. Se va reface şi învelitoarea, iar cea actuală se va înlocui cu una din şindrilă de lemn. În cazul în care după îndepărtarea acesteia se va constata că elementele din lemn ale acoperişului sunt deteriorate, acesta se va repara prin înlocuirea elementelor deteriorate, iar lemnul se va ignifuga conform normelor în vigoare. Se va reface streașina înfundată şi see va remonta/înlocui pazia din lemn traforat.

De asemenea, se va remonta vârful metalic. Şi bazinul de apă şi jgheabul vor fi reabilitate. Golul de vizitare va fi protejat de o uşiţă din tablă de oţel. Aceasta va fi prevăzută cu sistem antiefracţie şi va fi colorată cu vopsea. Totodată, se va realiza un trotuar de gardă în jurul clădirii. Trotuarul va fi realizat din beton cu dop de bitum şi pantă de 5%. În acelaşi timp se va reface şi spațiul aferent fântânii-cișmea monument istoric.

Va fi amenajat şi spaţiul din jurul fântânii

Primăria vrea să amenajeze şi terenul din apropierea fântânii. Acolo se va crea un spaţiu de socializare. Cele două zone sunt despărțite printr-un gard viu de-a lungul căruia se vor monta rigole de scurgere din beton, înglobate.

Potrivit caietului de sarcini, în zona spațiului verde vor fi plantaţi diverşi arbuşti decorativi. Se va amenaja şi un spaţiu de socializare. Primăria s-a gândit că acest spaţiu „va creşte valoarea urbană și ambientală a zonei, creând un spațiu de polarizare socială a locuitorilor din cartier dar fiind, în acelaşi timp, și o atracție pentru vizitatorii în tranzit. Zona de socializare din jurul fântânii, având forma unui dublu semicerc amplu la care este alipită alveolar zona fântânii propriu-zise, este dotată cu băncuțe și pubele de gunoi iar pavimentul este realizat din piatră naturală poligonală antiderapantă în culorile beige și cream.

Placa de beton din faţa accesului şi dalele de beton ale incintei vor fi desfăcute şi înlocuite cu dale de piatră naturală poligonală antiderapantă în culorile bej şi crem. Pentru iluminatul architectural al fântânii se vor monta reflectoare ce vor fi îndreptate către aceasta. Totodată, se vor încastra în pavajul de piatra naturală spoturi pentru iluminatul ambiental al zonei amenajate“, se mai menţionează în caietul de sarcini.

Pe lângă fântână şi spaţiul de socializare, se va reface şi zidul-parapet împrejmuitor (din bolovani de piatră și elemente disparate din cărămidă). De asemenea, porţile metalice batante se vor îndepărta. Lângă accesul principal al fântânii va fi amplasat un panou de marcare a monumentului istoric. Acesta va fi însoţit de semnul specific pentru monumentele istorice şi un scurt istoric a fântânii.

Când va fi gata lucrarea

Primăria vrea ca execuția lucrărilor să se realizeze în termen de 3 luni de la primirea ordinului de începere. Însă, o dată exactă de începere a lucrărilor va fi stabilită după alegerea firmei câştigătoare. Lucrările executate și echipamentele și instalațiile livrate și montate în cadrul contractului vor avea o garanţie de 5 ani.

Fântâna Popova din Craiova este cea mai veche cișmea din oraș. Cunoscută și sub numele de Fântâna Basarabenilor, ea este situată în cartierul Romanești. Prima atestare documentară a Fântânii Popova datează din anul 1613, într-un act de vânzare-cumpărare. Aceasta eratrecută în documentul respectiv ca reper de hotar al unei moșii.

Citeşte şi: Când începe construcţia Spitalului Regional Craiova. SCJU, „înghiţit“ de noua unitate medicală

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS