1.4 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDoi frați, reținuți după ce au băgat în comă un fost campion național la box

Doi frați, reținuți după ce au băgat în comă un fost campion național la box

Doi fraţi, cercetaţi pentru lovirea unui bărbat de 30 de ani, fost campion național la box și actual antrenor, au fost reţinuţi vineri seară, în urma a patru percheziţii efectuate de poliţişti în municipiul Bistrița şi în comuna Şintereag, informează Agerpres.

Incidentul în care au fost implicaţi cei doi fraţi şi antrenorul de box s-a petrecut în urmă cu o săptămână. În seara zilei de 20 octombrie, boxerul ar fi avut un conflict cu concubina sa, cu care are un bebeluş.

Aceasta ar fi solicitat ajutorul celor doi fraţi, de 33, respectiv 28 de ani, care s-au deplasat la adresa la care locuia femeia. Situaţia a degenerat într-o altercaţie sfârşită pe scara blocului prin rănirea gravă, în special în zona capului, a boxerului.

Polițiștii au deschis un dosar penal vizând infracţiunile de vătămare corporală, lovire sau alte violenţe şi violenţă în familie.

Potrivit unui comunicat transmis miercuri de Parchet, ca urmare a probatoriului administrat, cei doi fraţi au dobândit calitatea de suspecţi, amândoi fiind cercetaţi pentru lovire sau alte violenţe, iar unul dintre ei este bănuit şi de săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală.

Cei doi urma să fie prezentați judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Bistriţa cu propunere de arestare preventivă, a transmis IPJ vineri noapte.

Concubina, acuzată de premeditare

Potrivit unor surse judiciare, cea de-a treia persoană audiată vineri, alături de bărbaţii reţinuţi, este concubina sportivului.

Familia antrenorului de box şi prietenii acestuia susţin că dosarul ar trebui tratat ca o tentativă de omor şi că ar trebui să se ia măsuri inclusiv faţă de femeie, pe care o acuză că ar fi premeditat agresiunea.

Din aceste motive, apropiaţii sportivului au organizat, în ultima săptămână, o rugăciune comună în faţa spitalului, întâlniri-protest în faţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa şi grupuri de discuţie în mediul online. Cu aceste ocazii au cerut „să se facă dreptate” în acest caz, apreciind că varianta prezentată anchetatorilor de concubină şi de cei doi suspecţi reţinuţi nu este cea reală. 

Citește și: Cântărețul Dorian Popa a rămas fără permis după ce a fost prins drogat la volan

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS