5.3 C
Craiova
joi, 14 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentUn tânăr fără permis a ars de viu după ce s-a răsturnat cu maşina

Un tânăr fără permis a ars de viu după ce s-a răsturnat cu maşina

Un tânăr fără permis a murit după ce a intrat cu mașina pe contrasens, a lovit un alt autoturism, a ajuns în șanț și a luat foc. Doi pasageri de 19 şi 20 de ani au ajuns la spital în stare gravă.

Un tânăr, de 23 de ani, care conducea un autoturism pe DJ 251, dinspre localitatea Schela către Cuza Vodă, ar fi acroșat un alt autoturism care era condus din sensul opus de mers de un bărbat de 41 de ani. Tânărul a intrat în derapaj şi a pierdut controlul autovehiculul. Acesta a părăsit șoseaua, s-a răsturnat, apoi a luat foc.

La fața locului au intervenit polițiști și echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere și una de descarcerare, un echipaj SMURD și unul de la Serviciul Județean de Ambulanță Galați. Cel care se afla la volanul mașinii care s-a răsturnat a decedat, iar alți doi tineri, cu vârste de 19 și 20 de ani, pasageri în mașină, au fost răniți.

Victimele au fost preluate și transportate la spital, în vederea acordării de îngrijiri și investigații medicale de specialitate. Din verificări s-a stabilit că tânărul mort nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicul.

Polițiștii continuă cercetările penale pentru ucidere din culpă și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Citeşte şi: Universitatea din Craiova, prezentă în cele mai importante trei clasamente internaționale pentru al doilea an consecutiv

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS