Un bărbat, de 36 de ani, fără permis, a fost prins de poliţişti buzoieni la volan, deşi era băut, iar maşina nu are ITP. Incidentul a avut loc în localitatea Oituz, scrie Agerpres.
„În urma verificărilor efectuate de poliţişti a reieşit că bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul nu avea inspecţia tehnică periodică valabilă şi nici asigurare de răspundere civilă obligatorie la momentul controlului. Totodată, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a transmis IPJ Bacău.
Bărbatul a fost amendat cu 2.610 lei şi i-a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui autoturism fără a deţine permis de conducere.
De asemenea, poliţiştii au retras certificatul de înmatriculare şi plăcuţele cu numerele de înmatriculare ale autoturismului.
Citeşte şi: Bărbat găsit mort într-o maşină abandonată