Primavara lui Draga Olteanu – dupa Matei – la Stanesti

A fost odata un post de bibliotecar.

Pentru care – prima minune – cel mai cu har satean a fost chiar fata de primar.

A fost odata urmatorul primar, a carui sotie era contabila la aceeasi primarie.

A fost a doua intimplare si minunatie.

A fost odata un primar, si un intreg consiliu de primarie, care s-a(u) gindit asa: „orice taran are in ranita bastonul de primar“. Ce frumos ar fi sa fim toti primari, in democratie. Si avind – poate – alta ruda, cu carte, pentru postul de bibliotecar, au impus prezentei bibliotecare o norma stahanovista. Nerespectind nici macar ziua comunista, de duminica.

Au fost – de toate mai presus – si o omeneasca privire a primarului – spre fusta cartilor, si o omeneasca gelozie a sotiei primarului, pe lumina care izvora tinereasca, din viata bibliotecarei, de hirtie.

A fost o desfacere de contract de munca pe motive disciplinare. Cartea trebuia sa faca Lumea: luna, luminatorii cei mari, luminatorii cei mici, soarele, pamintul, sa mearga pe jos tot cuvintul, dar sa n-aiba picioare. Fiind concediata cu articolul 130, litera I, nici un serviciu de stat nu mai poate primi.

Si in ziua a saptea, Dumnezeu insusi si-a luat in spate sacu’ cu carti si a plecat pe ponoare. Prea era dragostea de copii ura unsa cu sare.

In urma lui, alt primar, alta contabila, alt consiliu, alta bibliotecara, alt popa incercau sa cistige alegerile, data viitoare – luptind, pentru acelasi binecuvintat salariu, dar purtind drapelul revolutiei culturale.

La Stanesti, se naste – din fericire, inca – dupa legi nescrise. Vesnicia suporta multa carte. Multa prostie. Si toate au oralitate. Au si diploma, poate. Dar n-au inima.

Pe fratia crestina, scrie demagogie. Profit gregar. Sau chenzina, macar.

Cu respect, Liviu Jianu