9 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjZeci de stații GPL din Gorj, amendate de ITM

Zeci de stații GPL din Gorj, amendate de ITM

Zeci de stații GPL de pe raza județului Gorj au fost sancționate de inspectorii de muncă în ultimele luni.

Astfel, în cadrul acțiunilor de control derulate în perioada 28 august – 31 octombrie, au fost verificați 51 angajatori. Au fost aplicate 60 sancțiuni contravenționale în cuantum de 299.500 lei și dispuse 251 măsuri de remediere a deficiențelor constatate. Inspectorii de muncă au dispus oprirea din funcțiune a 7 echipamente de muncă.

Obiectivele controalelor la staţiile GPL

Obiectivele urmărite de către inspectorii de muncă pe parcursul desfășurării campaniei au fost:

  • identificarea angajatorilor care nu respectă prevederile legale care reglementează relațiile de muncă și luarea măsurilor care se impun pentru determinarea acestora să se conformeze dispozițiilor legale în materie;
  • eliminarea neconformităților constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților și aplicarea sancțiunilor contravenționale corespunzătoare;
  • creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în domeniile relațiilor de muncă;
  • creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la securitatea și sănătatea în muncă pentru domeniile de activitate sus-menționate;
  • eliminarea neconformităților constatate în domeniul securității și sănătății în muncă la angajatorii din domeniile de activitate vizate de campanie.

„Aducem spre ştiință tuturor angajatorilor şi tuturor persoanelor fizice interesate că începând cu data de 1 noiembrie 2023, prin derogare de la prevederile articolului 164 alineatul (1) din Legea 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru sectorul construcţii salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte în bani, fără a include indemnizaţiile, sporurile şi alte adaosuri, la suma de 4.582 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 165,333 ore pe lună, reprezentând în medie 27,714 lei/oră.

Prevederile se aplică exclusiv domeniilor de activitate prevăzute la articolul 60 punctul 5 din Legea 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. Prin derogare de la prevederile articolului 164 alineatul (1) din Legea 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru sectorul agricol şi industria alimentară, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată va fi de 3.436 lei lunar, fără a include indemnizaţiile, sporurile şi alte adaosuri, pentru un program normal de lucru în medie de 165,333 ore pe lună, reprezentând în medie 20,782 lei/oră.

Prevederile se aplică exclusiv domeniilor de activitate prevăzute la articolul 60 punctul 7 din Legea 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare”, a declarat George Octavian Romanescu, șeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj.

Citeşte şi: Un bărbat şi fiul său, găsiţi morţi într-un apartament

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS