1.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljFost brancardier de la Spitalul Județean de Urgență Craiova, prins în flagrant cu șpaga cerută pentru angajări

Fost brancardier de la Spitalul Județean de Urgență Craiova, prins în flagrant cu șpaga cerută pentru angajări

Un fost brancardier de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Craiova ar fi pretins suma de 22.500 euro, de la cinci persoane diferite, pentru a interveni pe lângă medici sau funcționari din cadrul unor unități spitalicești din județul Dolj, cu promisiunea că le va asigura celor cinci un loc de muncă. Acesta a fost prins în flagrant, și-a recunoscut fapta și ar urma să fie condamnat la doi ani și șase luni închisoare cu suspendare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, în formă continuată.

“În perioada octombrie 2021 – februarie 2022, inculpatul Abagiu Ciceron ar fi pretins suma totală de 22.500 euro, de la cinci persoane diferite, ulterior primind de la acestea sumele totale de 12.500 euro și 30.000 lei, pentru a interveni pe lângă medici și/sau funcționari cu atribuții manageriale din cadrul unor unități spitalicești aflate pe raza județului Dolj, prevalându-se de o presupusă influență pe lângă aceștia, în scopul favorizării angajării acelor persoane ori a unor membri de familie ai acestora în domeniul medical.

În cauză, procurorii au dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului, asupra bunurilor imobile şi mobile (atât a bunurilor prezente cât și a bunurilor viitoare), aparţinând inculpatului Abagiu Ciceron, respectiv asupra sumei de 400 de lei, ridicată cu ocazia surprinderii în flagrant a inculpatului, până la concurența sumelor de 12.500 de euro și 30.000 lei.

Inculpatul şi-a recunoscut fapta

În prezența avocatului, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv: o pedeapsă de doi ani și șase luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de trei ani și interzicerea unor drepturi”, arată arată procurorii DNA Craiova.

Dosarul de urmărire penală și acordul de recunoaștere a vinovăției au fost înaintate la Tribunalul Mehedinți cu propunerea de a se menține măsura asiguratorie dispusă în cauză.

Citeşte şi: Bărbat bătut de doi foşti angajaţi, pe un şantier din Craiova

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS