Japonia va sărbători vineri 100 de ani de la naşterea lui Hachiko, un câine devenit un simbol naţional al loialităţii după ce a continuat să îşi aştepte stăpânul într-o gară mult timp după decesul acestuia şi a cărui statuie reprezintă una dintre principalele atracţii turistice din Tokyo, informează AFP.
La un secol după naşterea lui, acest câine continuă să îi fascineze pe japonezi şi pe turiştii străini, care se fotografiază adeseori alături de statuia lui din bronz ridicată în faţa gării Shibuya din Tokyo, unde a aşteptat în fiecare zi, timp de aproape zece ani, venirea stăpânului său, care murise între timp.
Cartierul Shibuya şi localitatea Odate din nordul Japoniei, oraşul natal al lui Hachiko, au ales să celebreze centenarul acestui câine alb din rasa Akita, născut pe 10 noiembrie 1923 şi devenit eroul unui film hollywoodian lansat în 2009, cu Richard Gere în distribuţie, scrie Agerpres.
Hachiko a fost adoptat de Hidesaburo Ueno, un profesor universitar din Tokyo
Hachiko a fost adoptat în 1924 de Hidesaburo Ueno, un profesor universitar din Tokyo. Cu regularitate, animalul îşi aştepta stăpânul în faţa gării din Shibuya din centrul oraşului Tokyo. Apoi, cei doi mergeau împreună spre casă. Însă profesorul nipon a murit brusc la locul său de muncă în 1925. Timp de aproape 10 ani, Hachiko a continuat să vină în faţa gării pentru a-şi aştepta stăpânul înainte să se întoarcă singur acasă, unde era hrănit de vecini.
Povestea câinelui i-a emoţionat profund de locuitorii din Tokyo
Povestea câinelui i-a emoţionat profund de locuitorii din Tokyo, care i-au admirat atât de mult loialitatea, încât au ridicat o statuie în onoarea lui în anul 1934. Hachiko a fost găsit mort pe o stradă de lângă staţia din Shibuya pe 8 martie 1935. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, statuia a fost retrasă şi metalul reciclat, în numele efortului naţional de război. Dar în 1948, o nouă statuie a fost ridicată şi a devenit foarte repede populară.
„Mi-ar plăcea ca şi câinele meu să mă aştepte atât de mult timp”, a declarat Omar Sanchez, un spaniol de 33 de ani venit să-şi petreacă luna de miere în Japonia, fericit să-şi facă selfie-uri alături de soţia lui în faţa statuii lui Hachiko. „Este o poveste frumoasă şi avem nevoie de astfel de lucruri”, a spus şi Daniel Callahan, un american în vârstă de 62 de ani. „Lumea este divizată şi toate lucrurile care pot să îi apropie din nou pe oameni sunt de apreciat”, a adăugat el.
Celebritatea statuii face din ea şi un punct de întâlnire
Celebritatea statuii face din ea şi un punct de întâlnire extrem de practic pentru cei care vor să se găsească printre miile de pietoni care circulă în permanenţă în cartierul în care se află celebra intersecţie din Shibuya. Chiar şi pentru cei care nu cunosc povestea lui Hachiko. „Este pentru prima oară când aud această poveste”, a declarat Raisa Abe, o elevă de liceu japoneză în momentul în care s-a întâlnit cu prietenele ei în proximitatea statuii.
„Însă este un loc despre care se vorbeşte tot timpul. Chiar şi atunci când nu cunoşti Shibuya, toată lumea ştie unde se află statuia”, a adăugat ea. La 100 de ani după naşterea lui, Hachiko continuă să aştepte astfel în faţa gării din Shibuya.