11.2 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateProiectul legii pensiilor, aprobat de Executiv

Proiectul legii pensiilor, aprobat de Executiv

Proiectul legii pensiilor, care a provocat controverse în coaliţie, a fost aprobat joi de Executiv, afirmă surse guvernamentale.

Şedinţa de Guvern a fost amânată şi apoi întreruptă joi, pe fondul neînţelegerilor din coaliţie privind noua lege a pensiilor. Ministerul Finanţelor a dat avizul cu observaţii pe proiectul de lege, fiind aşteaptat apoi şi avizul Consiliului Economic şi Social (CES). Discuţiile vizează impactul bugetar al legii pensiilor, după recalcularea lor, potrivit unor surse guvernamentale, conform news.ro.

Liberalii şi-au exprimat nemulţumirea privind impactul bugetar al aplicării legii

Joi dimineaţă a avut lor şi o şedinţă a coaliţiei, pe tema legii pensiilor, după ce liberalii şi-au exprimat nemulţumirea privind impactul bugetar al aplicării legii, anunţat de Ministerul Muncii, care nu coincidea cu cel al Ministerului de Finanţe.

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a avut joi înainte de şedinţa de Guvern, o reacţie la nemulţumirile venite dinspre PNL, pe noua lege a pensiilor. Ea a precizat că ceea ce circulă nu are legătură cu realitatea şi că a explicat în comisia de muncă care este cheltuiala cu pensiile, din septembrie până în decembrie, aproximativ 55 de miliarde lei.

”Asta înseamnă că ceea ce se rostogoleşte acum este fals, aceea este cheltuiala cu pensiile recalculate din septembrie până în decembrie”, a spus ministrul, precizând că faţă de majorarea cu 13,8 %, care oricum era prevăzută şi pe actuala formulă a legii, impactul suplimentar este de 10 miliarde.

Citeşte şi: Executivul va prelungi valabilitatea voucherelor pentru energie

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS