6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalRomânia este campioană mondială la padbol!

România este campioană mondială la padbol!

Echipa naţională de padbol a României a devenit duminică noua campioană mondială! Formaţia noastră, care are în componenţă şi doi craioveni, Olivian Surugiu şi Victoraş Popescu, a câştigat Cupa Mondială, găzduită de Brazilia, după un parcurs fără greşeală.

Tricolorii au ieşit din faza grupelor fără set pierdut, după ce au învins Uruguay (7-6, 6-2), Austria (6-2, 6-2), Italia (6-4, 6-4), Kuwait (6-0, 6-2) şi Emiratele Arabe Unite (6-2, 6-0). În fazele eliminatorii, România a trecut de Italia (sferturi) şi de Portugalia (semifinală), apoi, în finală, a reîntâlnit puternica reprezentativă a Uruguayului. Tricolorii s-au impus cu 2-1 după ce au fost conduşi, după primul set.

Lotul României de la Campionatul Mondial din Brazilia este alcătuit din Olivian Surugiu, Victoraş Popescu, Rafael Vasile şi Mihai Ţiplic.

Padbol este o „fuziune” între fotbal, tenis, padel şi squash, notează Mediafax. A fost inventat în Argentina în anul 2010 şi este urmaşul mult mai spectaculos şi evoluat al „tenisului de picior”. Se joacă într-un teren de sticlă panoramic, iar mingea este proiectată în pereţi, fapt ce dă jocului o dinamică deosebită. Sistemul de punctaj este asemănător cu cel de la tenis.

Citeşte şi: Alex Mitriță, după meciul cu Dinamo: „Este o victorie importantă“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS