5.9 C
Craiova
joi, 28 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentTrei percheziții într-un dosar cu un prejudiciu de peste 2 milioane de lei

Trei percheziții într-un dosar cu un prejudiciu de peste 2 milioane de lei

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Vâlcea au executat, azi, trei percheziţii în judeţele Vâlcea, Maramureş şi Iaşi. Perchezițiile se execută la persoane bănuite de evaziune fiscală.

Totodată, au fost puse în executare 2 mandate de aducere, persoanele urmând a fi conduse la audieri.

Activităţile sunt desfăşurate în vederea descoperiri şi ridicări de bunuri şi înscrisuri, necesare pentru completarea materialului probator.

În perioada iulie 2022 până în prezent, administratorii unei societăţi comerciale s-ar fi sustras de la efectuarea inspecţiei fiscale prin cesionări succesive ale părţilor sociale şi ar fi omis evidenţierea în actele contabile a veniturilor realizate.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost estimat la 2.157.497 de lei.

Cercetările continuă în vederea stabilirii cauzei sub toate aspectele.

La activităţi au participat poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliție județene;

  • Vâlcea,
  • Maramureş,
  • Iaşi,
  • luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Vâlcea.

Citește și: Vâlcea: Grup de consumatori de canabis, reţinut

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS