Marţi, 14 noiembrie, noul hub cultural TIPOGRAFIA a fost inaugurat în prezenţa a peste 100 de invitaţi, oameni din mediul cultural şi antreprenorial din Craiova, printr-un eveniment care a reunit artele vizuale, muzica şi artele spectacolului într-o formulă inedită. Tipografia şi-a început povestea apropiind atât diferite zone artistice, cât şi diferite zone comunitare, subliniind, astfel, misiunea iniţiatorilor acestui proiect: o comunitate unită, în care creştem împreună.
Într-un spaţiu neconvenţional, fosta Tipografie de Sud, printre imense utilaje încărcate de istoria unui loc care a fost, timp de un sfert de veac, originea cuvântului tipărit al cotidianului Gazeta de Sud şi al altor publicaţii din diferite domenii, noul hub Tipografia, fondat de Valentin Motroc şi susţinut de Fundaţia Gazeta de Sud, şi-a deschis porţile cu o expoziţie de artă vizuală şi cu momente muzicale inedite susţinute de elevii Liceului de Arte din Craiova: pian, chitară şi un recital la tobe „la înălţime”, pe utilajele tipografice. Au interpretat Ruben Natan Ghidiceanu, Carla Bufu, Robert Başcoveanu, Rodrigo Dodan, Teodor Modan şi Emanuel Şain, coordonaţi de profesorii Daniela Edward Man, Daniela Balaci, Liviu Pîrvu, Eduard Boangiu şi Alexandru Coadă.
Seara a continuat cu avanpremiera spectacolului „Dureri Fantomă”, care se va juca şi în datele de 17 şi 24 noiembrie.
„Un loc al unei noi libertăţi de exprimare”
„În această seară Tipografia este readusă la viață. Un nou tip de viață. Intensă, frumoasă, plină de diversitate. Pentru că, începând de astăzi, Tipografia se transformă într-un loc al unei noi libertăți de exprimare. Probabil cea mai complexă dintre toate formele de exprimare umane, exprimarea artistică. Ne dorim ca Tipografia să devină un loc al comunității, susținut de comunitate și care să funcționeze pentru comunitate.
Spațiile Tipografiei vor găzdui spectacole de teatru, concerte, expoziții , săli multifuncționale pentru activități de instruire non-formală, spații fluide pentru proiectele creative ale comunității, pentru experimentare și interactivitate, spații pentru recreere, pentru întâlnire și socializare. Tipografia înseamnă oameni de cultură, oameni din presă şi oameni din mediul antreprenorial care pun bazele unei instituţii culturale private”, a transmis Valentin Ştefan Motroc în discursul-manifest de la deschiderea Tipografia. Acesta a mulţumit pentru sprijinul acordat companiei Team Montage şi Casei de Avocatură Socoteanu & Popa şi şi-a încheiat discursul emoţionat, cu câteva cuvinte dedicate tatălui său, care s-a implicat intens în procesul de reabilitare a spaţiului. „Vreau să îi mulțumesc tatălui meu, omul fără de care acest spațiu nu ar fi fost astazi ceea ce este, pentru că munca pe care a depus-o în ultimele luni umbrește și cele 12 munci ale lui Hercule”.
Programul evenimentelor TIPOGRAFIA
Vineri, Tipografia se deschide pentru public cu premiera „Dureri Fantomă”, spectacol sold-out. Dureri Fantomă, după un text de Vasilii Sigarev, în regia lui Laurenţiu Tudor, este povestea unui depou rece, încărcat cu poveștile unor oameni ale căror destine sunt profund marcate de o societate eșuată, dar care, în trei moduri diferite, sunt în căutare de „celălalt”.”Amintirile sunt un lucru bun, chiar daca-s cumva triste, oricum te bucuri. Ce ne-am face fără ele?”. Din distribuţie fac parte Theodora Bălan, Valentin Motroc şi Radu Tudor. Spectacolul se va juca şi în data de 24 noiembrie, iar pentru această reprezentaţie încă sunt locuri disponibile.
Sâmbătă, 18 noiembrie, la Tipografia are loc Feel True Impro, un spectacol de teatru de improvizaţie antrenant, susţinut de Corina Oprea, Diana Petec, Alexandru Mihai, Lucian Vlăsceanu, Darko Huruială şi Radu Tudor. Trupa Feel True Impro a luat naştere în 2023 şi reuneşte mai mulţi tineri actori. Alături de cei deja menţionaţi, prezenţi la evenimentul de sâmbătă, din echipă fac parte şi Petri Ştefănescu, Ioana Andone, Cătălin Miculeasa, Bogdan Oprănescu – Tobitză, Adrian Tudor, Andrei YC, Denisa Niţu şi Cătălina Vânătoru.
Marţi, 21 noiembrie, Tipografia găzduieşte spectacolul-invitat „Groapa lui Iov”, cu Dragoş Andronie, Ionuţ Botoroagă şi Petri Ştefănescu, în regia lui Dragoş Andronie. Realizat în baza unui colaj de texte dupa Matei Vișniec, spectacolul Groapa lui Iov propune o contemplare asupra filozofiei omului, a locului pe care acesta îl ocupă în univers și totodată a celui mai sincer dintre sentimentele de care este capabil chiar și în fata celor mai negre încercări ale vieții, anume iubirea. Iubirea faţă de tot ce îl înconjoară, dar mai ales faţă de aproapele care nu este tot timpul dispus să împartă aceleași interese.
Pe 25 noiembrie, Laurenţiu Tudor şi Ana Maria Cratiţă vor susţine un recital de poezie având la bază textele lui Tim Burton.
În perioada 17-25 noiembrie, Tipografia găzduieşte şi expoziţia de grafică şi fotografie Revealing the Tangible a artiştilor Andrei Păun, Bogdan Dragotă şi Octavian Angheluș.
Rezervările la evenimente se fac pe Whatsapp, la numărul 0771200878, sau la adresa [email protected].
Accesul la eveniment se poate face în baza unei donații la fața locului.
Mai multe informaţii despre activitatea Tipografia pot fi urmărite pe conturile sociale www.facebook.com/tipografiahub şi www.instagram.com/tipografiahub.