Doi bărbaţi au fost grav răniţi după ce maşina cu care circulau s-a izbit de un parapet de pe marginea drumului. O bucată din acesta a străpuns portiera de pe partea şoferului. Teribilul accident s-a petrecut miercuri între localităţile Nadab şi Cintei din judeţul Arad. Şoferul, care avea permisul de conducere suspendat, fugea de poliţie când a avut loc accidentul, informează News.ro.
Un echipaj al Secţiei 3 Rurală Chişineu-Criş a făcut semn de oprirea unui autoturism care se deplasa cu viteza în localitatea Nădab. Şoferul a ignorat semnalul şi şi-a continuat drumul. Echipajul a pornit în urmărirea acestuia. Pe DJ 792, la km 9+700 m, într-o curbă la stânga, conducătorul autoturismului a pierdut controlul maşinii şi a trecut prin parapetul de pe marginea caosabilului.
În urma impactului, bărbatul aflat la volan, de 39 de ani, arîmas încarcerat. el a fost descarcerat de pompieri şi transportat la spital cu elicopterul SMURD. Pasagerul, un tânăr de 19 ani, a fost şi el rănit.
”Din verificări, a reieşit că bărbatul are dreptul de a conduce suspendat. Poliţiştii continuă cercetările, pentru stabilirea cauzelor şi împrejurărilor care au dus la producerea accidentului, într-un dosar penal întocmit pentru vătămare corporală din culpă şi conducere fără permis”, a transmis IPJ Arad.
Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul.
Citeşte şi: Bărbat ucis de viitorul ginere la beţie