0.6 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSupă cu viermi și carne stricată, servite trei zile la cantina studenților de la Academia de Poliție

Supă cu viermi și carne stricată, servite trei zile la cantina studenților de la Academia de Poliție

Peste 100 de studenți de la Academia de Poliție au avut nevoie de îngrijiri medicale săptămâna aceasta din cauza toxiinfecției alimentare. Aceștia acuză că li s-au servit la masă supă cu viermi și carne crudă sau stricată. Și nu doar o dată, ci mai multe zile la rând!

Sindicatul Europol a anunțat joi seară că studenții de la Academia de Poliție au avut din nou probleme digestive din cauza mâncării primite la cantină. A fost a treia zi în care echipajele medicale de urgență au fost solicitate la Academia de Poliție, potrivit sindicatului polițiștilor.

”Mai mulți studenți au acuzat dureri de stomac, vărsături și deshidratare. După trei zile de la focarul de infecție din “prestigioasa” instituție de învățământ superior, cei din minister nu au fost capabili cel puțin să le asigure asistență medicală 24/24 ore în Academie”, scrie Europol într-o postare pe rețelele sociale.

”Între resturi de construcții, inundații în camere, șobolani care mișună pe la ghene și mâncare cu viermi, așa se desfășoară procesul educațional pentru viitorii ofițeri ai MAI! Rușine, conducerii Academiei de Poliție! Rușine, MAI!”, mai scriu sindicaliștii.

Anchetă DSP la cantina Academiei de Poliție. Studenții, acuzați că au adus microbii de afară

Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti a anunțat miercuri că face o anchetă epidemiologică, iar conducerea Academiei a spus ieri că a dispus verificări în ceea ce priveşte respectarea normelor de depozitare, de manipulare, de preparare şi servire a alimentelor.

Sindicatul anunţa că, în continuare, mâncarea primită la cantină, în special carnea, se află în stadiul de descompunere sau este crudă, iar în mai multe feluri de mâncare s-au găsit viermi. Tot sindicatul a declarat că nu a avut loc nici un control DSP în instituţie, deşi de ani de zile studenţii se plâng de condiţiile precare în care locuiesc şi servesc masa.

Mai mult decât atât, studenţii au fost acuzaţi că toxiinfecția alimentară s-a produs din vina lor. Mai precis, de la faptul că ar comanda mâncare din afara instituţiei şi, astfel, ei ar fi adus microbii în aceasta.

Studenţi care au ajuns la Spitalul Balş cu diagnosticul de toxiinfecţie alimentară în urmă cu 3 seri, nu au fost internaţi, ci au revenit la instituţie, unde iau tratamentul recomandat de medici.

MAI face anchetă. Sindicatul speră să nu se mușamalizeze povestea

Deşi zeci de studenţi au suferit din cauza mâncării alterate, cursurile Academiei s-au desfăşurat în continuare. Acum sunt aşteptate rezultatele anchetei de la Ministerul de Interne, pentru a vedea dacă produsele din care s-a gătit mâncarea, erau ţinute în condiţii improprii.

”Umilinţă, bătaie de joc, căprărie şi mâncare similară cu ce se primea în lagărele de muncă din perioada comunistă. După două zile în care zeci de studenţi au ajuns la spital cu diagnostic preliminar de toxiinfecţie alimentară, în Academia de Poliţie continuă bătaia de joc la adresa studenţilor, viitori ofiţeri de poliţie. Aceştia au condiţii mai proaste decât cele ale deţinuţilor din puşcării”, a transmis, joi seară, Sindicatul Europol, pe facebook.

Sindicaliştii afirmă că, în meniul primit, la două zile de la declanşarea focarului de infecţie, se pot vedea cu ochiul liber larve de viermi în supă sau carne alterată cu miros înţepător.

”Nu numai că nimeni din conducerea ministerului nu a luat atitudine faţă de umilinţa şi riscul bacteriologic existent, dar şi la acest moment bătaia de joc continuă la adresa studenţilor cărora li se oferă „mâncare”, ce se aseamănă cu lăturile. Acum poate veţi înţelege de ce i s-a vândut gogoşi viceprim-ministrului Predoiu cu privire la „beneficiile” militarizării Academiei de Poliţie. De fapt scopul celor din linia doi a MAI, este de a băga pumnul în gură studenţilor şi de a nu mai ieşi mizeria la suprafaţă”, afirmă sindicaliştii care au postat pe Facebook mai multe forografii.

Aceştia anunţă că au sesizat toate autorităţile cu atribuţii în domeniu.

”Sperăm că nu se va muşamaliza şi acest caz, la fel ca cel din toamna anului trecut când studenţii au fost înghesuiţi câte 16 în dormitoare, mai rău ca puşcăriaşii, în condiţii insalubre”, au mai transmis sindicaliştii.

Citește și: Omul de afaceri Sorin Constantinescu a plecat din AUR după doar două zile

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS