3.7 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisCristina Dinu şi Alexandra Cadanţu - Ignatik, în semifinale la Heraklion

Cristina Dinu şi Alexandra Cadanţu – Ignatik, în semifinale la Heraklion

Jucătoarele române de tenis Cristina Dinu şi Alexandra Cadanţu – Ignatik s-au calificat, vineri, în semifinalele turneului ITF de la Heraklion (Creta), informează Agerpres. În schimb, Ilinca Dalina Amariei şi Oana Gavrilă s-au oprit în sferturile competițiile dotate cu premii totale de 25.000 de dolari.

Dinu (30 ani, 287 WTA), a treia favorită, a beneficiat în sferturi de abandonul compatrioatei Ilinca Dalina Amariei (21 ani, 360 WTA), cap de serie numărul şapte, după primul set, câştigat cu 6-2, în 47 de minute. Dinu o mai învinsese pe Amariei şi în septembrie, în primul tur la Kursumlijska Banja (Serbia).

Cadanţu (33 ani, 295 WTA), a patra favorită, a avut nevoie de trei ore şi 37 de minute pentru a trece de jucătoarea spaniolă Leyre Romero Gormaz (21 ani, 286 WTA), cu 4-6, 7-6 (7/4), 6-3. Românca are acum 2-1 în duelurile cu Romero, pe care a învins-o în iulie, la Olomouc, cu 6-3, 6-1, după ce pierduse primul duel, în martie, la Palmanova.

Oana Gavrilă (25 ani, 564 WTA) a fost întrecută în sferturi de jucătoarea spaniolă Ane Mintegi Del Olmo (20 ani, 828 WTA), cu 6-2, 6-4.

În penultimul act, Alexandra Cadanţu-Ignatik o va întâlni pe Ane Mintegi Del Olmo, venită din calificări. La rândul său, Cristina Dinu va juca împotriva câştigătoarei dintre ucraineanca Oleksandra Olinikova şi grecoaica Dimitra Pavlou.

Citește și: Liga 3 | ACSO Filiași a „amânat“ revanșa în fața Viitorului Șimian (VIDEO)

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS