3.4 C
Craiova
sâmbătă, 16 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateProtest al angajaților Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii

Protest al angajaților Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii

Angajaţii Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii au declanşat astăzi un protest spontan, având ca nemulțumiri situația salarială.

Angajaţii instituţiei se află într-o situaţie discriminatorie faţă de colegii din alte instituţii publice din administraţia publică centrală, încă de la intrarea în vigoare a Legii 153/2017. Acest fapt a creat şi continuă să provoace o stare de nemulţumire profundă. Sindicaliștii consideră că sunt trataţi ca o categorie inferioară de funcţionari publici. Diferenţele salariale aflate în discuție sunt foarte mari. Considerând inacceptabilă perpetuarea acestei situații, angajații au recurs la această formă de protest.

Revendicări

Principalele revendicări ale sindicaliștilor sunt:

  • Majorarea salariului de bază cu 25% ;
  • Calcularea sporului de condiţii vătămătoare în cuantum de 15%, aşa cum este prevăzut în ordinele de numire în funcţie, respectiv contractele individuale de muncă.

Încă din 2018, instituţia a iniţiat demersuri atât pe lângă Parlamentul României, cât şi pe lângă Guvernul României pentru îndreptarea inechităţilor salariale, acţiuni care nu au avut niciun rezultat. Totodată, fiecare iniţiativă a fost respinsă pe motiv că la o proximă iniţiativă legislativă vor fi eliminate aceste discriminări.

În funcţie de evoluţia evenimentelor, angajații CNSAS își rezervă dreptul de a demara şi alte acţiuni de protest, în condiţiile legii.

Citește și: Şedinţa comună secretă a Camerei Deputaţilor şi Senatului despre situația din Israel

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS