Pe 21 noiembrie, biserica ortodoxă prăznuieşte prima mare sărbătoare din Postul Naşterii Domnului, Intrarea Maicii Domnului în Biserică, numită şi Aducerea Maicii Domnului la Templu. În credinţa populară, sărbătoarea poartă numele de Vovidenie sau Ovedenie.
Conform tradiţiei, părinţii Maicii Domnului, Sfinţii Ioachim şi Ana, lipsiţi de copii (în Galileea acelor timpuri era consiterat un păcat să nu ai copii), dar foarte credincioşi, L-au rugat pe Dumnezeu să le dăruiască bucuria de a fi părinţi, făgăduind că dacă vor avea un copil, îl vor duce la templu şi îl vor închina Lui. Ascultând rugăminţile celor doi, un înger le vesteşte la scurtă vreme că vor avea o fată, pe care o vor numi Maria.
Sfinţii Părinţi şi-au respectat promisiunea făcută lui Dumnezeu, astfel că la trei ani de la naşterea Maicii Domnului, au parcurs timp de trei zile drumul de la Nazaret şi au dus-o pe fiica lor la templul evreiesc din Ierusalim.
Maria a trăit şi a slujit, în Templu, ca fecioară, până la încredinţarea ei Sfântului Iosif, la vârsta de 15 ani.
Documentele vremii relatează că, în vremea aceea, la Templul din Ierusalim exista o şcoală pentru fete, în care erau primite cele care au împlinit vârsta de 3 ani şi aveau dreptul să rămână în sfântul lăcaş până la vârsta de 15 ani. Pe parcursul acestor ani, fetele învăţau rugăciunea, ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, dar şi numeroase activităţi practice printre care păstrarea curăţeniei în Templu, cusutul, întreţinerea veşmintelor care erau folosite de Marele Arhiereu, de preoţi şi de leviţi – diaconii din Vechiul Testament. De educația acestor eleve se ocupau văduve evlavioase, dornice să-şi petreacă restul zilelor în Templu, rostind și ele rugăciuni, păstrând ascultarea şi desăvârşita smerenie.
Sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică, cea mai nouă sărbătoare dedicată Maicii lui Dumnezeu
Sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică, este considerată cea mai nouă sărbătoare dedicată Maicii lui Dumnezeu, luând naştere în secolul al VI-lea, la 20 noiembrie 543, când împăratul Iustinian a zidit la Ierusalim, lângă ruinele templului, o biserică închinată Sfintei Fecioare Maria. Aceasta, spre deosebire de una mai veche, a fost numită Biserica Sfânta Maria „cea nouă”, şi conform obiceiului, a doua zi după sfinţire, adică la 21 noiembrie, a început să fie serbat hramul (patronul) bisericii, adică însăşi pe Sfânta Fecioară Maria.
Este de menţionat faptul că dintre sărbătorile închinate Maicii Domnului, doar „Bunavestire” are la bază un eveniment istoric consemnat în Sfânta Scriptură (Luca I, 26-38), iar despre celelalte sărbători, evangheliile canonice nu dau informaţii, datele existente provenind din Sfânta Tradiţie şi din evangheliile apocrife.
În Apus, sărbătoarea a fost adoptată de Papa Grigorie XI-lea, care a cinstit-o pentru prima dată în anul 1374, la Avignon.
Obiceiuri şi tradiţii de Intrarea în Biserică a Maicii Domnului
În calendarul ortodox, sărbătoarea este marcată cu cruce roşie şi, fiindcă ne aflăm în Postul Naşterii Domnului, este zi de dezlegare la peşte.
În calendarele populare, Vovidenia este, în primul rând, ziua în care începe iarna.
Denumirea populară de Vovidenie provine din limba slavonă şi înseamnă „ceea ce se face văzută”, însă conform altor surse, ea se poate corela cu cuvântul „vedenie” – sărbătoare asociată – generic – luminii.
Conform tradiţiei, se spune că de Vovidenie se deschid cerurile, iar animalele încep să vorbească, fiind singura zi din an în care oamenii înţeleg graiul animalelor.
În această zi se dă de pomană „lumina de veci”, o lumânare despre care se spune că nu se va stinge niciodată pe lumea cealaltă, luminând pentru sufletul celor morţi. De asemenea, se aprind lumânări şi se dă de pomană pentru sufletul celor ce au murit fără veghe, al celor morţi sau înecaţi între „ziduri de întuneric”.
De asemenea, fiind o sărbătoare dedicată luminii, care nu trebuie să se lase învinsă de întuneric, asociată multor superstiţii, se spune că este bine ca lumânările şi focul să ardă toată noaptea. Sărbătoarea este cinstită şi pentru a avea o vedere bună şi a nu fi lipsit de lumina ochilor. Obiceiuri din vechime arătau că, de Vovidenie, ţăranii sfinţeau la biserică un fuior de cânepă, cu care se ştergeau apoi pe ochi ca să le cureţe izvorul vederii.
Se spune că în noaptea de Vovidenie, la fel ca şi în noaptea sfântă a Crăciunului, cerurile îşi deschid porţile şi oamenii credincioşi şi smeriţi pot să le vadă adâncurile pline de stele şi îngeri, iar cei drepţi şi curaţi îl pot zări chiar şi pe Iisus, împaratul luminii, simbolul vieţii veşnice.
Tot în această zi se fac previziuni meteorologice, astfel că dacă în noaptea de Vovidenie este senin, anul viitor va fi secetos, iar dacă ninge, va fi o iarnă bogată în zăpadă.
Tot în ziua de Vovidenie, sau în ajun, există obiceiul ca cei mici să pună în vase cu apa crengi de măr, care ţinute la lumină şi căldură, să înmugurească şi să înflorească, fiind apoi folosite în noaptea de Anul Nou drept sorcove. De-a lungul timpului s-a instituit credinţa că persoanele sorcovite cu crengile de măr înflorite sunt apărate în acel an de boli, de pagubă şi de întâmplări dramatice.
Un alt obicei este cel împotriva farmecelor şi a pagubei, astfel că de Vovidenie, se ung uşile şi ferestrele casei cu usturoi.
Tradiţia spune că atunci când credincioşii respectă această sărbătoare, în anul următor vor avea hambarele pline şi belşug în gospodărie.
în unele zone ale țării, pentru cei care au murit fără lumină se dau de pomană plăcinte cu dovleac.
Citeşte şi: Jandarmeriţă prinsă cu substanţe interzise în geantă
