Un tânăr căutat de poliţişti după ce a furat maşina unei rude a lovit o autospecială de poliţie încercând să evite un filtru. Ambele maşini au ricoşat într-un stâlp şi au lovit alte trei autoturisme, informează Agerpres.
Poliţiştii brăileni au fost sesizaţi, joi, în jurul orei 18.15, prin apel 112, de către o femeie, că nepotul său, de 18 ani, i-ar fi luat cheile de la maşină şi ar fi plecat cu ea.
Poliţiştii au instituit filtre, iar tânărul a fost localizat pe DE 584, pe raza localităţii Viziru. Poliţiştii instituiţi în filtrele din localitatea Viziru şi oraşul Însurăţei au efectuat semnalul regulamentar de oprire, însă tânărul şi-a continuat deplasarea.
„Filtrul instituit la intersecţia DE 584 cu DN 21A, la intrare în localitatea Bărăganu, a procedat la oprirea vehiculelor, iar tânărul, văzând coloana de maşini, a pătruns pe sensul opus de mers, ar fi pierdut controlul asupra volanului şi a lovit autospeciala de poliţie ce era oprită în afara părţii carosabile, pe sensul de mers Bărăganu-Brăila, colegii noştri reuşind să se ferească la timp din calea vehiculului. În urma impactului, cele două maşini au ricoşat într-un stâlp, astfel fiind lovite şi alte trei autoturisme”, precizează IPJ Brăila.
Tânărul de 18 ani a fost rănit și a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
„Din cauza leziunilor suferite, acesta nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, urmând a-i fi recoltate probe biologice. În continuare se efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a situaţiei de fapt”, a mai transmis IPJ Brăila.
Citeşte şi: Continuă lucrările la Varianta Ocolitoare din Târgu Jiu