Polițiștii gorjeni au identificat o femeie, din Timiș, urmărită la nivel național. În seara zilei de 23 noiembrie, polițiști din cadrul Poliției Orașului Tismana au identificat pe raza comunei Godinești, județul Gorj, o femeie, în vârstă de 36 de ani, din județul Timiș, care a fost dată în urmărire la nivel național.
Judecătoria Lugoj a emis faţă de aceasta mandate de executare a pedepsei închisorii pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influența alcoolului, pentru o perioadă de 2 ani și 9 luni.
Femeia a fost depusă la Penitenciarul Craiova în vederea executării pedepsei privative de libertate.
Citeşte şi: Unul dintre ucigașii omului de afaceri din Sibiu a contestat mandatul de arestare