Sindicaliștii din CFR suspendă temporar greva anunțată pentru 27 noiembrie. Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane precizează că Guvernul va excepta compania Căi Ferate de la limitarea salariilor.
Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane precizează că au avut loc discuții în zilele de 23 si 24 noiembrie 2023 cu conducerea Ministerului Transporturilor si Infrastructurii, respectiv conducerea Companiei Nationale de Cai Ferate ”CFR” – S.A.
Potrivit federației, conducerea Ministerului Transporturilor si Infrastructurii și-a asumat „promovarea în ședința de Guvern din data de 29 noiembrie 2023 a unui Memorandum care să excepteze Compania Națională de Căi Ferate ”CFR” – S.A. de la aplicarea prevederilor Legii nr. 296/2023 care limitează salarizarea angajaților companiei”, conform G4Media.ro.
De asemenea, Compania Naţională de Căi Ferate ”CFR” – S.A. va prezenta până la data de 28 noiembrie 2023 o grilă de salarizare „care să reflecte un ecart în concordanță cu complexitatea și volumul muncii, respectiv importanța și competența în actul decizional”.
Compania va mai prezenta, până la data de 29 noiembrie 2023, contractul colectiv de muncă
Compania va mai prezenta, până la data de 29 noiembrie 2023, contractul colectiv de muncă 2023 – 2024 în vederea stingerea conflictului colectiv de munca, în vederea stingerii conflictului de muncă.
„Cele două părti aflate in procedura de negociere a contractului colectiv de munca au convenit suspendarea temporara a grevei propriu-zisa pana la data de 29 noiembrie 2023, ora 14:00, in temeiul art. 162(3) din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social”, se mai arată în comunicatul sindicaliștilor.
Citeşte şi: Femeie din Timiș urmărită național, depistată în Gorj