2.6 C
Craiova
duminică, 17 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAnca Ababneh Dumitrovici, fosta șefă a Secției de Oncologie de la Spitalul Suceava, trimisă în judecată pentru 280 de fapte de luare de mită

Anca Ababneh Dumitrovici, fosta șefă a Secției de Oncologie de la Spitalul Suceava, trimisă în judecată pentru 280 de fapte de luare de mită

Fosta șefă a Secției de Oncologie de la Spitalul Suceava, Anca Ababneh Dumitrovici, se confruntă cu acuzații grave.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au decis să o trimită în judecată pentru 280 de fapte de luare de mită. Aceasta este acuzată că ar fi primit atât bani, cât și diverse bunuri de la pacienți. Printrre bunurile primite se numără miere de albine, cașcaval, brânză, carne de porc, parfumuri și altele.

Anca Ababneh Dumitrovici este medic specialist oncolog și fostă șefă a Ambulatoriului Oncologie Medicală al Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava. Ea este cercetată în stare de control judiciar pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.

Bani şi bunuri pentru prescrierea tratamentelor

Potrivit procurorilor, în perioada aprilie 2022 – ianuarie 2023, medicul ar fi acceptat promisiuni și ar fi primit sume de bani și diverse bunuri în schimbul îndeplinirii actelor medicale referitoare la tratamentul și asistența oncologică. În mod normal, actele medicale trebuiau să fie realizate gratuit.

Acuzațiile includ episodul din aprilie 2022, când în cabinetul Ambulatoriului Oncologie Medicală, medicul ar fi acceptat promisiunea de a primi bani pentru prescrierea unui anumit tratament medicamentos.

Potrivit procurorilor, doar în 17 ianuarie 2023 medicul a luat bani şi procuse de la 29 de persoane.

”În cauză s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra sumelor de 470 euro, 7.750 lei şi 1.200 lei ridicate de la inculpată, precum şi asupra bunurilor ridicate din Ambulatoriul de Oncologie Medicală din cadrul Spitalului judeţean de urgenţă ,,Sf. Ioan cel Nou” Suceava cu ocazia punerii în executare a mandatelor de percheziţie domiciliară”, au mai precizat procurorii.

Reținerea șefei Secției de Oncologie a avut loc în 20 ianuarie 2023, în urma unui flagrant organizat de polițiști și procurori, în contextul acuzațiilor de luare de mită. Dosarul a fost înaintat spre soluționare către Tribunalul Suceava.

Citeşte şi: Zeci de utilaje de deszăpezire, pregătite să intervină pe drumurile județene

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS