3.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGregorian Bivolaru, arestat în Franța pentru viol și trafic de persoane

Gregorian Bivolaru, arestat în Franța pentru viol și trafic de persoane

Gregorian Bivolaru a fost arestat în Franța, împreună cu 40 de membri ai unei secte internaționale de yoga tantrică. El este acuzat, printre altele, de trafic de persoane, viol și constituire a unui grup infracțional organizat care răpea oameni, transmite Liberation.

Bivolaru a fost ridicat din locuința sa situată într-o suburbie a Parisului, în Val-de-Marne.

Poliția franceză a demarat o operațiune de amploare, iar descinderi au avut loc simultan în mai multe orașe din Franța, precum Paris, Seine-et-Marne, Val-de-Marne și Alpes-Maritimes. În total, 41 de persoane au fost arestate.

Gregorian Bivolaru se folosea de rețeaua sa internațională de yoga, Atman Yoga, pentru a racola femei tinere, pe care „le îndoctrina”, le sechestra și le exploata sexual.

Atman Yoga era axată în special pe tantra yoga (trezirea spiritualităţii prin intermediul sexualităţii) şi pe inocularea unor „învăţături”, care erau menite să condiţioneze victimele să accepte relaţii sexuale, folosind tehnici de manipulare mentală care urmăreau suprimarea, în rândul victimelor, a oricărei noţiuni de consimţâmânt în cadrul raporturilor sexuale.

Bivolaru ţinea sechestrate 26 de femei

Mai exact, potrivit RFI, Gregorian Bivolaru, de 71 de ani, își sechestra adeptele zile întregi în mai multe locuințe din suburbiile Parisului, femei cu care „își satisfăcea apetitul sexual”.

În momentul reținerii sale, acesta ținea sechestrate 26 de femei în condiții „de izolare și igienă precare”.

Primele sesizări cu privire la infracțiunile comise de Bivolaru au fost făcute în iulie 2022, de către 12 foste adepte, care s-au îndreptat către instituția care gestionează abaterile confesionale din Franța.

Ancheta a fost apoi derulată de OCRVP – Oficiul central pentru combaterea violenței împotriva persoanelor -, în special prin intermediul Celulei sale de asistență și intervenție în materie de abateri confesionale (Cellule d’assistance et d’intervention en matière de dérives sectaires – Caimades).

În iulie 2023, parchetul din Paris a declanșat o anchetă pentru abuz, sechestrare de persoane, viol și trafic de persoane, după ce au fost depuse mai multe plângeri.

Numeroase femei de diferite cetăţenii au declarat că au căzut victimă activităţilor organizaţiei MISA şi liderului acesteia Gregorian Bivolaru.

Gregorian Bivolaru, condamnat în România pentru sex cu minor

Guru Bivolaru, fondatorul MISA, Mișcarea pentru Integrare Spirituală în Absolut (1990), care a devenit ulterior Atman Yoga, a fost condamnat în 2013, în România, la 6 ani de închisoare pentru că a întreținut relații sexuale cu un minor.

El a fost eliberat condiționat în 2017. De atunci, nu a mai avut apariții publice.

Bivolaru era căutat și de autoritățile finlandeze, care l-au dat în urmărire și cereau arestarea sa într-un dosar în care era acuzat de către foști cursanți și apropiați de trafic de persoane și abuzuri sexuale. El figura pe lista «most wanted» a INTERPOL.

Atman Yoga, o grupare tantrică prezentă în 31 de țări, inclusiv în cea mai mare parte a Europei, îl are drept lider spiritual pe Gregorian Bivolaru. În Franța, asociația funcționează prin intermediul organizației Yoga Intégral, cu filiale la Paris, Nisa și Poitiers.

Citește şi: Aderarea României la Schengen, amânată pentru anul viitor

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS