O femeie din Suceava care a cumpărat online un telefon iPhone 12 și un bărbat din Sălaj care a achiziționat de pe facebook adidași de firmă au primit în locul produselor lemne. Unul dintre escroci a fost prins, al doilea este căutat de poliție.
„La data de 23 noiembrie 2023, ca urmare a vizualizării anunţului postat de un utilizator pe o platformă de anunţuri, femeia de 48 de ani a comandat de la acesta un telefon în valoare de 900 de lei.
La data de 29 noiembrie 2023, în timp ce femeia se afla la locuinţa de domiciliu din sat Braşca – comuna Ilişeşti, a fost contactată de un angajat de la ghişeul unităţii poştale din Ilişeşti pentru a ridica coletul, a achitat suma de 900 lei, reprezentând contravaloarea acestuia, după care, deplasându-se la domiciliu şi desfăcând coletul a constatat că în el se află două huse şi o bucată de lemn şi nu telefonul pe care l-a comandat”, a transmis vineri IPJ Suceava. Potrivit publicaţiei Monitorul de Suceava ar fi vorba de un iPhone 12.
Femeia a încercat să discute, prin intermediul aplicaţiei de vânzări, cu bărbatul care postate anunţul pentru a cere explicaţii, însă nu a primit niciun răspuns, ulterior acesta ştergându-şi contul.
Poliţiştii au întocmit un dosar penal cu privire la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.
Lemne și hârtii în loc de adidași de firmă
Un bărbat din Sălaj a vrut să-și cumpere adidași de 1.300 de lei tot de pe internet.
Bărbatul a luat legătura cu vânzătorul și i-a transferat acestuia, prin virament bancar, un avans de 1.020 de lei. Când a primit coletul, a plătit diferența. Însă în pachet, în loc de încălțăminte sport, erau hârtii și bucăți din lemn.
Anunțul cu adidașii de 1.300 de lei fusese publicat pe o rețea socială pe 1 octombrie 2023. Bărbatul din Sălaj a decis să-i cumpere, așa că a luat legătura cu vânzătorul, un tânăr de 18 ani din Arad. În urma conversației avute, vânzătorul a insistat că vrea un avans de 1.020 lei în cont.
Clientul a făcut transferul bancar și a așteptat coletul, urmând să plătească diferența ramburs la curier.
„La primirea coletelui, bărbatul din județul Sălaj a plătit curierului diferența de 280 de lei, iar la deschiderea acestuia a constatat că tânărul de 18 ani nu i-ar fi trimis articolele de încălțăminte comandate, ci ar fi plasat în colete bucăți din lemn și mai multe hârtii”, transmite IPJ Sălaj.
Când a văzut că a fost înșelat, clientul a anulat imediat plata efectuată anterior prin virament bancar. Apoi a mers direct la poliție și l-a reclamat pe vânzător.
„La data de 27 noiembrie 2023, în urma investigațiilor efectuate, polițiștii Secției nr. 1 Poliție Rurală Zalău au identificat și cercetat un tânăr de 18 ani, din localitatea Mâșca, județul Arad, bănuit de comiterea infracțiunii de înșelăciune”, transmit polițiștii din Sălaj.
Tânărul s-a ales cu dosar penal. Prejudiciul în valoare de 280 de lei a fost recuperat în totalitate, anunță sursa citată.
Citește și: Un poliţist de doar 22 de ani s-a împuşcat cu pistolul din dotare, în maşina de serviciu