9 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBărbat căutat de polițiști după ce a furat patru butoane de plită dintr-un magazin

Bărbat căutat de polițiști după ce a furat patru butoane de plită dintr-un magazin

Un bărbat din Suceava este căutat de polițiști, după ce ar fi furat butoanele unei plite incorporabile expusă în magazin, profitând de neatenția angajaților, scrie News Bucovina.

Trei zile mai târziu, când și-au dat seama ce s-a întâmplat, angajații au reclamat furtul la 112. Hoțul este căutat acum pe baza imaginilor surprinse de camerele de supraveghere.

Hoțul, un bărbat de aproximativ 40 de ani, ar fi dat lovitura duminică, în jurul orei 13.00. A intrat în magazinul de electrocasnice și s-a uitat, ca oricare alt potențial client, la plitele incorporabile expuse.

Într-un moment în care nu era nimeni în jur, s-a apropiat de o plită expusă pe raft și a furat toate cele patru butoane. Apoi a ieșit din magazin.

Trei zile mai târziu, angajații au constatat lipsa butoanelor, așa că au sunat la poliție. Oamenii legii au deschis o anchetă și îl caută acum pe hoț. Pentru fapta lui, bărbatul se va alege cu dosar penal pentru furt.

Valoarea prejudiciului se ridică la 200 de lei.

Citește și: Un poliţist de doar 22 de ani s-a împuşcat cu pistolul din dotare, în maşina de serviciu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS