1.8 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn băiat a rămas fără două degete din cauza unei petarde

Un băiat a rămas fără două degete din cauza unei petarde

Un băiat de 10 ani a rămas fără două degete şi a fost rănit la ochi după explozia unei petarde. Poliţiştii au deschis un dosar de cercetare penală, scrie Observatorulph.

”La data de 3 decembrie a.c., în jurul orei 12.00, poliţiştii Secţiei Rurale de Poliţie Ciorani au fost sesizaţi prin apel 112 despre faptul că o persoană ar fi fost rănită în urma exploziei unei petarde, în comuna Fulga. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, unde au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind identificat un copil, de 10 de ani, care prezenta leziuni la două dintre degetele mâinii stângi”, a transmis, luni, IPJ Prahova.

Pentru acordarea primului ajutor, s-a prezentat un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Prahova care l-a transportat pe copil la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

”La faţa locului au fost găsite şi ridicate fragmente de articole pirotehnice, în vederea continuării cercetărilor. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a se stabili provenienţa articolelor pirotehnice şi legalitatea comercializării şi deţinerii acestora”, au mai precizat poliţiştii.

Băiatului i-au fost amputate două degete şi a suferit arsuri la nivelul feţei, fiindu-i afectaţi şi ochii. Copilul a fost transferat la Spitalul „Grigore Alexandrescu“ din Bucureşti.

Citeşte şi: Femeie înjunghiată de soţ când s-a dus să depună actele de divorţ

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS