6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalHandbal (f) / Florentin Pera: „Presiunea va fi pe Danemarca!“

Handbal (f) / Florentin Pera: „Presiunea va fi pe Danemarca!“

România a obținut două victorii în primele partide din Grupa E a Campionatului Mondial de handbal feminin, dar astăzi o va înfrunta pe Danemarca, una dintre favoritele la câștigarea trofeului. Partida se va disputa de la ora 21.30. 

După victoriile cu Chile (44-19) și cu Serbia (37-28), tricolorele ocupă poziția secundă a Grupei E cu punctaj maxim, dar golaveraj inferior liderului Danemarca. Gazdele turneului sunt printre favoritele la câștigarea trofeului, dar selecționerul Florentin Pera speră într-o partidă bună din partea fetelor noastre.

„Abordăm cu încredere și dorința de a face un joc bun meciul împotriva echipei gazdă, Danemarca, una dintre principalele favorite la câștigarea Campionatului Mondial. Presiunea va fi pe Danemarca, evoluția noastră din meciul cu Serbia a generat încredere și motivație în cadrul echipei noastre”, a declarat Florentin Pera, pentru GSP.

Laude la adresa Danemarcei

Eliza Buceschi nu a identificat punctele slabe ale adversarelor.

„Îmi este greu să spun că Danemarca are un punct slab. Are apărare bună, are jucătoare valoroase pe toate posturile, sunt printre favorite la câștigarea medaliei de aur, joacă pe teren propriu…Știm că este cel mai dificil duel din grupă, dar vom încerca să ne ridicăm la nivel lor și să oferim fanilor un meci bun”, a punctat şi Eliza Buceschi.

Clasamentul Grupei E:

1. Danemarca – 4 p (71-32)

2. România – 4 p (81-47)

3. Serbia – 0 p (49-62)

4. Chile – 0 p (30-90)

Citeşte şi: Handbal (f) / Ştim adversarele din grupa principală! Şanse bune pentru România, la CM

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS