11.2 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePeste 800.000 de români își serbează onomastica de Sfântul Nicolae

Peste 800.000 de români își serbează onomastica de Sfântul Nicolae

Sfântul Nicolae, unul dintre cei mai îndrăgiți și populari sfinți ai creștinătății, este sărbătorit în 6 decembrie. Se spune că păzește soarele care încearcă să se strecoare pe lângă el pentru a ajunge la tărâmurile de miazănoapte pentru a lăsa lumea fără căldură și fără lumină.

În România, de Sfântul Nicolae, pe 6 decembrie, se sărbătoresc mai ales persoanele care poartă numele:

  • Nicolae,
  • Nicoleta,
  • Nicu,
  • Nicușor,
  • Neculai,
  • Nicol,
  • Nicolaie,
  • Niculina,
  • Nicolina și altele derivate.

Din aceștia, peste 520.000 sunt bărbați și aproape 290.000 sunt femei.

Cei mai mulţi bărbaţi sărbătoriţi poartă numele Nicolae – 306.829, Nicusor/ Nicuşor – 45.613 sau Nicolas – 38.923.

Dintre femeile care se sărbătoresc duminică cele mai multe poartă numele de Nicoleta – 217.632 sau Niculina – 44.836.

Aceasta este o sărbătoare tradițională în care se obișnuiește să se facă daruri.

De obicei se oferă dulciuri și fructe, iar Sfântul Nicolae este cunoscut și ca un personaj generos, în special pentru copii.

Mai este cunoscut drept patron al copiilor și marinarilor, dar și al celor nevoiași și al celor judecați nedrept. În Calendar Ortodox – decembrie 2023 sărbătoarea Sfântului Nicolae este marcată cu cruce roșie.

Sfântul Nicolae, puternic apărător al credinţei creştine

Acesta a trăit în timpul împăraţilor romani Diocleţian (284-305) şi Maximian (286-305), într-un oraş din Asia Mică, Patara. Părinţi săi erau de bun neam, drept credincioşi şi bogaţi. Tatăl său se chema Teofan, iar mama sa Nona. A fost singurul lor copil. L-au numit Nicolae, adică „biruitor de popor”.

A fost hirotonit preot, apoi episcop al cetăţii Mira din ţinutul Lichia (astăzi localitatea Demre din Turcia, aflată pe malul Mării Mediterane).

A fost întemniţat în timpul persecuţiilor împotriva creştinilor decretate de împăraţii romani Diocleţian şi Maximilian. În urma Edictului de la Milan din 313 dat de Constantin cel Mare, care acorda libertate deplină creştinismului, Sfântul Nicolae s-a întors în scaunul episcopal din cetatea Mirei. A participat la primul Sinod ecumenic de la Niceea din 325 şi s-a dovedit un puternic apărător al credinţei creştine împotriva ereziei ariene.

După trecerea la cele veşnice, Sfântul Ierarh Nicolae a fost îngropat în biserica episcopală din Mira.

Sfântul Nicolae, sărbătorit în lume

De-a lungul secolelor s-au spus multe poveşti şi întâmplări despre viaţa şi faptele Sfântului Nicolae. El a fost venerat de către creştinii ortodocşi şi catolici şi cinstit de protestanţi. Prin exemplul său de generozitate arătată celor aflaţi în nevoie, în special copiilor, Sfântul Nicolae este un model de viaţă plină de compasiune.

În Occident, cultul Sfântului Nicolae, înainte de Reformă, era cel mai puternic cult dedicat unui sfânt nebiblic. Studiile arată că existau peste 2.000 de locaşuri de cult închinate lui în Germania, Franţa şi Ţările de Jos, înainte de anul 1500.

Sărbătoarea Sfântului Nicolae a început să fie popularizată şi pe tărâm american, începând din secolul al XVIII-lea, ca un prilej în care se făceau cadouri, fără vreun interes comercial. Odată ce latura comercială s-a făcut prezentă şi numele Sfântului Nicolae s-a schimbat treptat în Moş Crăciun (Santa Claus).

Numele de Santa Claus este o versiune americană a cuvântului olandez „Sinterklaas”, o formă prescurtată pentru „Sint Nikolaas” (Sfântul Nicolae).

Sfântul Nicolae, iubitorul de săraci şi Sfântul ocrotitor al copiilor, rămâne însă un model pentru felul în care creştinii trebuie să trăiască.

Tradiții, obiceiuri, superstiții

Seara de 5 decembrie are o semnificaţie aparte pentru toţi copiii. În fiecare an, în această seară, ei îşi spală şi îşi lustruiesc pantofii, cizmele ori ghetele, aşteptându-l pe Moş Nicolae, să le aducă daruri.

În tradiţiile româneşti, Moş Nicolae apare, în noaptea dinspre 5 spre 6 decembrie, pe un cal alb. Tot el păzeşte Soarele pentru a nu se strecura spre tărâmurile de miazănoapte şi a lăsa lumea fără lumină şi căldură. Ajută văduvele, orfanii şi fetele sărace. Este stăpânul apelor şi salvează de la înec corăbierii, apără soldaţii pe timp de război (motiv pentru care este invocat în timpul luptelor).

Există obiceiul să se pună în apă, în această noapte, crenguţe de pomi fructiferi – în casă, lângă icoane -, care ar trebui să înflorească de Anul Nou. În funcţie de crenguţa pomului care a înflorit, se aşteaptă recolta bună de fructe în noul an.

La sate există obiceiul ca în ziua de Sfântul Nicolae feciorii să se organizeze în cete şi să-şi aleagă gazda unde vor merge pentru a repeta colindele de Crăciun şi de Anul Nou.

Citește și: Tragedie în Filipine: Accident de autobuz cu 17 morți

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS