După ce mai mulţi părinţi s-au arătat indignaţi de muzica ascultată de copiii lor la Balul Bobocilor, la două dintre colegiile de top din oraş, şcoala a pasat responsabilitatea în curtea organizatorilor şi a copiilor, care au ales artiştii. S-a ascultat trap, s-au ascultat manele, iar versurile despre droguri şi sex au fost la ordinea zilei. Cât de gravă este situaţia şi ce influenţă poate avea asupra elevilor? Am încercat să aflăm şi care este opinia unui specialist despre acest subiect şi am apelat la un psiholog psihoterapeut. Concluzia acestuia a fost destul de clară. S-a creat, de fapt, o problemă şi s-a pornit o vânătoare de vinovaţi în loc de a se căuta soluţii. Psihologul Ana Dobre detaliază în cele ce urmează opinia sa.
GdS: Muzica de la Balurile Bobocilor a provocat indignarea mai multor părinţi din cauza vulgarităţii versurilor şi a temelor abordate în piesele interpretate – sex, droguri… În ce măsură este reacţia acestora legitimă şi care ar fi felul în care ar trebui abordată această problemă?
Psiholog Ana Dobre: Părinţilor li s-a părut că muzica a fost nepotrivită. Ei au găsit în asta o problemă. Din perspectiva mea, dacă există o problemă, ar trebui să căutăm o soluţie. Mie mi se pare că aici s-a inventat o problemă. Până la urmă, muzica aceasta există pe toate reperele de socializare şi canalele de difuzare, copiii noştri au acces la ea oricând.
Şi fiul meu are 14 ani şi întâmplător şi el a fost prezent la unul dintre balurile respective. Am discutat cu el despre acest subiect al situaţiei de la baluri. El nu cunoştea formaţiile respective, nu ştia versurile, dar a spus că muzica a fost ok pentru că a creat o atmosferă. De multe ori când ceva e interzis omul caută să acceseze fix ce este interzis. Atâta timp cât aceste melodii există la îndemâna lor, ei oricum le vor asculta pe ascuns. Şi vor învăţa să ne mintă.
GdS: Şi atunci cum ar trebui gestionate aceste lucruri de către părinţi?
Ana Dobre: Ca părinţi, trebuie să ne educăm copiii, să fim aproape de ei, să îi vedem, să îi ascultăm. Să nu îi certăm pentru ceea ce greşesc, ci să îi ajutăm să depăşească o problemă ca ei să vină la noi să ne ceară sfatul. În momentul în care îţi cunoşti copilul, i-ai explicat nişte lucruri în mod matur şi vezi că nu se ascunde de tine, te poţi simţi liniştit pentru că el va fi deschis faţă de tine. În oraşul acesta, în lumea asta, se vând droguri şi în şcoli. Nu poţi să ţii copilul acasă, să eviţi anumite medii. Dacă e să vedem pericole, ele există la tot pasul.
GdS: Ce ar trebui să facă un părinte atunci când consideră că propriul copil este expus unui pericol, unor lucruri sau anturaje nepotrivite sau se confruntă cu o problemă?
Ana Dobre: Ce are nevoie un copil atunci când se întâmplă ceva ce pune presiune pe el sau e ceva ce nu înţelege? Are nevoie să ştie că are un loc unde se poate duce, spune adevărul şi adultul îl iartă, îl acceptă aşa cum e şi îl ajută să depăşească. Părintele trebuie să aibă şi înţelepciunea să nu se apuce să discute cu alţi părinţi pentru că presiunea se va întoarce din nou asupra copilului. Pentru că atunci când nu căutăm soluţii la probleme căutăm vinovaţi. Când se întâmplă ceva, noi trebuie să ştim că acel copil va veni la noi pentru un sfat. Este singura soluţie viabilă. Să lăsăm indignarea la o parte, să le clădim încrederea în noi.
GdS: Ce posibilă explicaţie este pentru atracţia tinerilor faţă de acest gen de muzică?
Ana Dobre: Ca să ne distrăm, de multe ori facem lucruri fără bariere. E ceva interzis. Când eşti frustrat şi ţi se spune să faci doar ce trebuie şi şcoala judecă aproape mereu ce n-am făcut bine, dar mai rar aplaudă pentru ce am făcut bine şi părinţii se comportă în mod similar. Pentru că la noi educaţia vine cu multă frustrare, este firesc să simţi nevoia să te eliberezi. Noi, adulţii, de ce înjurăm în trafic, de ce ne ducem la petreceri şi bem şi punem manele? Este un mod de a te elibera. În cazul acesta particular, era o petrecere, nu era olimpiada la matematică.
Ce mi se pare mie mai grav decât muzica, la care are acces oricine, este că ei au avut acces la băuturi alcoolice şi că li se vând în continuare minorilor băuturi alcoolice. Muzica nu denaturează comportamentele aşa cum o face consumul de alcool.
GdS: Cum ar fi trebuit gestionat subiectul muzicii de la aceste baluri?
Ana Dobre: Părinţilor li s-a părut că muzica e o problemă, nu copiilor. Pe ei i-a întrebat cineva cum li s-a părut, cum s-au simţit? Să le fi cerut părerea. Părinţii au aruncat vina asupra şcolii, şcoala asupra organizatorilor şi organizatorii asupra copiilor că ei au ales. Nu trebuie să căutăm vinovaţi, ci soluţii. Observ o tendinţă a părinţilor de a învinovăţi şcoala, conducerea, iar a conducerii şcolilor de a nu se documenta. Să apeleze, cum aţi făcut dumneavoastră, la specialişti. Cât de rău poate să facă muzica asta? Şi ce căuta un părinte să asculte muzica asta? În fond, nu era balul părinţilor, era balul adolescenţilor.
Dacă ne amintim cum eram şi noi adolescenţi, o să ne dăm seama că şi noi voiam să facem tâmpenii ca să mai eliberăm din tensiune şi din furie. Muzica asta îi ajută pe oamenii furioşi, frustraţi şi nesiguri pe ei (şi uitaţi câtă nesiguranţă există, atât în rândul părinţilor, cât şi în rândul copiilor) să se elibereze un pic. Nu mi se pare atât de grav. Mai grav mi se pare felul în care se pune problema sau, de fapt, se creează o problemă. Şi dacă aceasta ar fi fost în mod real o problemă, care au fost consecinţele? Au făcut aceşti adolescenţi ceva necugetat în urma ascultării muzicii la acest bal? Au rezultat de aici nişte comportamente?
De fapt, ce se întâmplă aici este că noi creăm o problemă la care găsim vinovaţi, dar nu neapărat soluţii. S-a dat vina pe organizatori şi pe elevi pentru că şi-au dorit acest lucru. Păi dacă întrebi un elev ce preferă, apă sau Cola, va spune cel mai probabil Cola. Şi atunci dă-i şi lui o dată, de două ori, voie.
GdS: Aşadar, soluţia este, de fapt, să discutăm deschis cu copilul despre orice subiect.
Ana Dobre: Exact. Nu se face educaţie sexuală în şcoli, nu se face nici acasă pentru că dacă un părinte face acest lucru, pentru că poate să îşi educe copilul, să îşi fi acceptat el propria sexualitate şi să poată împărtăşi apoi, poate avea apoi şi încredere în copilul său că va veni să îi vorbească dacă va avea o problemă. Nu se ascunde de tine pentru că i-ai spus că nu are voie să facă lucruri. Iar în privinţa manelelor, pentru că înţeleg că la Elena Cuza s-a pus problema ascultării manelelor, câţi adulţi nu ascultă manele la petreceri sau la grătare?
Lucrurile astea care ne deranjează la copii sunt lucruri pe care de multe ori le facem şi noi, cei deranjaţi, pentru că altfel nu ar avea de unde să le înveţe. Educaţia copiilor începe cu educaţia părinţilor şi cu cei 7 ani de acasă. Copiii fac ceea ce văd mai mult decât ceea ce li se spune.
