5.1 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAustria e de acord să ne primească în Schengen. Pentru început, doar cu avionul

Austria e de acord să ne primească în Schengen. Pentru început, doar cu avionul

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat sâmbătă noapte, pe pagina sa de Facebook, că Austria și-a schimbat poziția față de intrarea României în Schengen. Este adevărat că pentru început ne primește doar parțial, acceptând ridicarea granițelor aeriene.

„Am spart gheaţa! Austria şi-a flexibilizat poziţia în ceea ce priveşte spaţiul Schengen şi este de acord cu ridicarea graniţelor aeriene pentru România. Asta înseamnă că românii nu vor mai sta la cozi interminabile atunci când zboară în interiorul Uniunii Europene.

Am făcut eforturi mari în ultimele luni să ajungem în acest punct şi le sunt recunoscător tuturor celor care au luptat pentru România”, a scris Ciolacu.

„După ani de zile de aşteptări, vom realiza împreună şi acest vis! România merită în Schengen!”, a adăugat premierul.

Marcel Ciolacu a mai transmis că ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, are mandat să se vadă cu omologul austriac şi să ducă negocierile la bun sfârşit.

Citește și: Tânără moartă după ce o mașină s-a răsturnat în drum spre o mânăstire

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS