11.7 C
Craiova
vineri, 18 octombrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBilanț pentru POR 2014-2020, în Oltenia

Bilanț pentru POR 2014-2020, în Oltenia

REGIO – Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 a ajuns la final. Pentru locuitorii Olteniei, cei opt ani în care Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Vest Oltenia a implementat acest program, în calitate de Organism Intermediar, se văd aproape zilnic, de la drumuri pe care se circulă mai bine, unități de învățământ care oferă condiții moderne de studiu, spitale renovate și dotate, până la servicii publice mai accesibile și transport în comun mai sigur și mai eficient.

Fondurile europene atrase prin POR 2014-2020 în Oltenia au susținut realizarea a peste 900 de proiecte, în valoare nerambursabilă de 1,4 miliarde de euro, implementate de beneficiarii publici sau privați din cele cinci județe ale regiunii: Dolj, Gorj, Olt, Mehedinți și Vâlcea.

ADR Sud-Vest Oltenia a susținut și a promovat mereu dezvoltarea regiunii, în colaborare cu beneficiarii din sfera publică și privată. Proiectele implementate sunt dovada că banii europeni au ajuns acolo unde a fost mai mare nevoie de ei și au schimbat în bine viețile locuitorilor. Avem rezultate deosebite pe POR 2014-2020 și ne propunem să avem cel puțin aceleași rezultate ca Autoritate de Management pentru Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027. Scopul nostru este ca regiunea să continue să se dezvolte, să fie tot mai competitivă și mai atractivă atât pentru investitori, cât și pentru turiști”, a spus Alexandru Stănescu, directorul general al ADR Sud-Vest Oltenia.

Cea mai mare parte a proiectelor implementate în Oltenia au avut ca obiect elemente de infrastructură. Astfel, câteva sute de milioane de euro obținute prin POR 2014-2020 au fost investite în modernizarea infrastructurii regionale de transport rutier în strânsă legătură cu rețeaua transeuropeană de transport TEN-T. De asemenea, fondurile europene au mers către școli și grădinițe sau obiective de patrimoniu cultural și istoric, precum și către modernizarea și dotarea unităților de primiri urgențe, a ambulatoriilor sau a centrelor medicale și sociale.

O cerință la fel de mare a fost pentru investiții în mobilitate sau regenerare urbană, dar și pentru proiecte de eficiență energetică, în special clădiri publice și blocuri de locuințe.

Lista completă a contractelor semnate la nivelul regiunii Sud-Vest Oltenia, precum și alte informații legate de implementarea POR 2014-2020, se regăsesc pe pagina dedicată programului, www.por2014-2020.adroltenia.ro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS