2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjDoi candidați pentru Directoratul CEO

Doi candidați pentru Directoratul CEO

Doi candidaţi și-au depus dosarele pentru posturile de membru în Directoratul Complexului Energetic Oltenia (CEO).

Cele două persoane sunt actuali angajați ai Complexului Energetic Oltenia. Unul este Daniel Burlan, fost președinte al Directoratului CEO și actual director al Direcției Vânzări din cadrul companiei energetice. Daniel Burlan a fost înlocuit din funcția de președinte al Directoratului Complexului Energetic Oltenia la începutul acestui an, ca urmare tragediei de la Cariera Jilț unde au murit trei mineri într-un accident de muncă. Al doilea dosar depus pentru selecția de membri în Directoratul Complexului Energetic Oltenia este al lui Daniel Pităroiu, consilier pe lângă Directoratul companiei energetice și fost director financiar în sectorul energetic.

3 saptămâni în care mai pot fi depuse candidaturi

Mai sunt trei săptămâni în care mai pot fi depuse dosare pentru cele 5 posturi disponibile în Directoratul CEO. Selecția va fi realizată de către o firmă de recrutare, ARC Consulting SRL, în baza OUG 109, privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice. „Consiliului de Supraveghere al Societății Complexul Energetic Oltenia S.A, prin Comitetul de Nominalizare și Remunerare și expertul independent în resurse umane, ARC Consulting SRL, anunță selecția pentru ocuparea a cinci posturi de membru în directoratul societății, conform O.U.G. nr. 109/2011, privind guvernața corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare, aprobată prin Legea nr. 111/2016, inclusiv Legea nr. 187/2023, pentru o perioadă a mandatului de maximum 4 ani.”, potrivit Complexului Energetic Oltenia.

Procedura de selecție

Procedura de selecţie cuprinde două etape succesive, conform calendarului aprobat. În etapa I va avea loc selecţia dosarelor candidaților și interviu preliminar pentru stabilirea gradului de îndeplinire al criteriilor minime de selecție stabilite. (minim 30 de zile de la publicare).

Etapa a II-a va presupune un test online, interviu pentru candidaţii declaraţi „admişi” după etapa I (14 zile de la încheierea primei etape) și după transmiterea declarației de intenție (15 zile de la comunicare).

Sunt disponibile 3 posturi de membru directorat – studii ştiinţelor inginereşti, economice, sociale, juridice. Mai este scos la selecție un post de membru în directorat – studii de inginerie electrică/ inginerie energetică inginerie geologică/ mine, petrol şi gaze/ inginerie mecanică. Un post de membru directorat cu studii economice.

Condiții obligatorii de participare

Condițiile obligatorii de participare sunt:

  • Studii superioare finalizate cu diplomă (minim nivel ISCED 6), în domeniul fundamental al ştiinţelor inginereşti, economice, sociale, juridice sau echivalente;
  • Experiență profesională generală de minim 10 ani;
  • Experiență profesională relevantă de minim 5 ani în funcții de conducere în posturi de conducere/management, în cadrul societăților comerciale, publice sau private, sau a regiilor autonome, autorități/instituții publice.

Componența actuală a Directoratului

Directoratul Complexului Energetic Oltenia rămâne momentan în formulă de patru membri. Cu toate acestea, Directoratul are prevăzute 5 posturi. Trei sunt reprezentanți susținuți de PNL și unul asumat, dar nu în totalitate de către PSD.

În momentul de față, din Directoratul Complexului Energetic Oltenia fac parte: Dan Plaveti, președinte, precum și următorii trei membri: Ion Bălășoiu, Cosmin Trufelea și Constantin Popescu.

În viitorul Directorat vor fi selectați 5 membri pe patru ani.

Citeşte şi: Concert de colinde al Mitropoliei Olteniei la Tismana

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS