Sezonul sporturilor de iarnă s-a deschis oficial, iar pasionaţii care au aşteptat tot anul să îşi pună iar clăparii sau patinele sau să urce pe placă îşi doresc probabil să profite la maxim de această perioadă. Însă puţină neatenţie poate duce la accidentări serioase.
Sporturile de iarnă pot fi riscante dacă sunt tratate cu superficialitate. În egală măsură, însă, acest pericol poate să te pască și atunci când mergi pe jos, în parc. Dar înainte de a te urca pe schiuri, pe placă sau de a porni cu sania, e bine să ai grijă şi să îţi iei toate măsurile de siguranță. Medicul ortoped Tarek Nazer oferă câteva sfaturi în acest sens.
„Regulile sunt clare și ușor de respectat. Antrenează-te, încălzește-te, poartă echipament corespunzător, complet, pe sub costumul de ski poartă haine cu textură ușoară, nu merge singur la schi, informează-te și respectă toate regulile, participă la o oră cu un instructor calificat, hidratează-te și evită să practici, în general, sporturi de iarnă dacă ești obosit sau dacă ai dureri în diverse zone ale corpului.”, explică Tarek Nazer, Medic Primar Ortopedie, Traumatologie și Medicină Sportivă.
Cum să cazi „corect” pe spate
Foarte important este să evităm căderea directă pe coccis (nada posteriorului). Acea zonă a coloanei va fi foarte afectată, iar durerile vor fi infernale. Dacă o cădere pe partea dorsală devine inevitabilă, este bine să încercăm să atenuăm efectele.
„Când cazi pe spate, ţine mâinile în spate-lateral la un unghi de 30-45 de grade, cu palmele spre sol, apoi când te apropii de sol, izbeşte solul cu mâinile; astfel vei atenua căzătura. Capul îl ţii cu bărbia spre piept, să nu se lovească direct de sol. Spatele va fi puţin rotunjit în această situaţie. Nu uita: Adultul trebuie să țină brațul de lovire flexat! Copiii trebui să aibă grijă la cap, să țină capul în piept.”, explică medicul ortoped.
Recomandările medicului ca să eviți accidentările la ski
De ce ar trebui să ţinem cont pentru a ne putea bucura în voie de sporturile de iarnă?
În primul rând, fii în formă. Asigură-te că ești într-o stare fizică bună când practici ski. Dacă nu ești în formă, alege cu grijă traseul, până când vei fi apt pentru trasee mai dificile.
Neapărat încălzește-te. Studiile au arătat că mușchii neîncălziți sunt mai expuși accidentărilor. Așa că încălzește-te prin alergare sau mers pe loc, 3-5 minute.
Hidratează-te. Chiar și un nivel mediu de deshidratare îți poate afecta abilitatea fizică și anduranța. Bea suficientă apă înainte, în timpul și după cursele de ski.
Ai grijă la echipament
Informează-te cu privire la regulamentul de siguranță pe pârtie. Informează-te despre siguranța folosirii teleschiurilor. Poartă echipament corespunzător. Poartă mai multe straturi de îmbrăcăminte ușoară, largă, rezistentă la apă și vânt, care să asigure caldură și protecție. Cumpără sau inchiriază încălțăminte specială de schi și legături, care să corespundă standardelor de specialitate. Verifică schiurile și clăparii înainte de a schia. Trebuie să fie adaptate înălțimii, greutății tale, precum și abilității tale la schiat. Poartă echipamente de protecție adecvate precum ochelarii de protecție și o cască.
Fii precaut şi atent pentru a te bucura din plin de sportul preferat fără accidentări.