6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalUn mastodont de sticlă şi beton în locul halelor din Piaţa Veche

Un mastodont de sticlă şi beton în locul halelor din Piaţa Veche

Piaţa Veche din Craiova va fi transformată din temelii. Clădirile care în trecut au adăpostit cea mai veche piaţă a oraşului vor dispărea. În locul lor apar clădiri moderne, construite după un proiect futurist. Proiectul costă 526.397.948,83 de lei, din care construcţii şi montaj (C+M), inclusiv TVA 318.354.791,96 lei.

Cum va arăta zona din Piața Veche
Cum va arăta zona din Piața Veche


Iniţial Primăria Craiova a vorbit despre o zonă în care să se întâlnească galeriile, un Fan Zone. Ulterior administraţia locală a optat pentru un al proiect modern, un complex sportiv unic. Este vorba de un un complex sportiv multifuncțional care să ofere în mod atractiv atât educație sportivă, cât și cultură socială în domeniul sporturilor pe o perioadă de timp cât mai mare, se arată în studiul de fezabilitate.
După cum arată SF-ul futurist, va fi un complex sportiv realizat cu o rampă auto pentru subsol, cu spații destinate publicului larg la parter, cu spații destinate sportului la etajele superioare (mezanin parțial – spații anexe – vestiare, birouri; etaj 1 cu funcțiuni necesare pentru sala de scrimă, spații tehnice, zonă administrativă; etaj 2 cu funcțiuni necesare pentru sala de box, spații tehnice, vestiare, zonă VIP, sală de forță; etaj 2 cota+14,24 – amenajat doar pe o zonă locală, adiacent sălii de box – zonă de relaxare sportivi, zone tehnico – administrative. Complexul va avea o sală de box şi una de scrimă. Acoperișul imobilului va fi tip terasă circulabilă, putând fi utilizat şi pe timp de noapte.


„Este într-adevăr o zonă foarte veche în care, din păcate, nu mai există decât câteva chioşcuri. S-a făcut şi un studiu istoric al zonei. Se păstrează destinaţia de Fan Zone, jos sunt spaţii pietonale sau spaţii unde se pot întâlni galeriile, unde pot fi organizate pieţe volante, unde se pot întâlni cetăţenii. A trebuit să ţinem cont pentru cele două săli de sport. Este o formă mai lunguiaţă, acolo va fi sala de scrimă. În Craiova am avut două sporturi în care am excelat, în afară de fotbal, la scrimă şi la box. La box excelăm în continuare, avem şi secţia de kempo, unde avem un campion internaţional, fetele au luat toate medalii de aur care se puteau obţine. Noi am zis că merită şi boxul să aibă o sală în care să se antreneze. Zona este pietonală inclusiv pe acoperiş, o parte din acesta este din sticlă ca să se vadă concursurile care se întâmplă în săli. Este un proiect futurist, iar piaţa va avea nişte ciuperci, cum sunt şi în Dubai care sunt de fapt panouri fotovoltaice şi vor asigura iluminatul pentru clădirea respectivă, a prezentat Lia Olguţa Vasilescu proiectul în faţa Coniliului Local.

Un mastodont de sticlă şi beton între monumente istorice

Unii dintre consilieri au vociferat. Ei au spus că proiectul este unul prea scump, în plus schimbă aspectul zonei. Aici se află clădiri vechi, monumente istorice care nu fac casă bună cu un proiect futurist, aşa cum a fost prezentat în SF.


” Ştim cu toţii cum arată Piaţa Veche. De foarte mulţi ani arată într-o stare absolut insalubră şi trebuie reabilitată într-un fel sau altul. Dacă nu mă înşel, reabilitarea a fost o promisiune a dumneavoastră din 2016. La un moment dat s-a vorbit de un proiect Fan Zone, o piaţă a suporterilor. Acum veniţi cu un proiect de zeci şi zeci de milioane de euro pentru o sală sportivă. Ce vreau eu să subliniez, Piaţa Veche este una dintre cele mai vechi ale Craiovei, în zonă avem Casa Băniei, biserica Sf. Dumitru, avem Hanul Puţureanu care stă să cadă şi nu s-au găsit soluţii. Acum venim cu un proiect modernist, un mastodont de sticlă şi beton în loc să valorificăm zona din punct de vedere istoric. Este un păcat că noi nu avem grijă de istoria noastră. Această clădire dacă se va face în forma actuală va arăta exact cum arată clădirile făcute de comunişti în Centrul Vechi, nu se potriveşte deloc. Mi se pare că ratăm încă o şansă de a valorifica părţi din istoria noastră.”, a spus Eduard Alexandru Cârceag, consilier local USR.

Un proiect scump pe terenuri mişcătoare

Alţii i-au atras atenţia primarului că face SF pe trenuri care nu aparţin primăriei, lăsând la o parte costurile ridicate.

Eu am neclarităţi în legătură cu situaţia juridică a terenului. Apar pe proiectare 5.000 de mp, pe la OCPI apar 1.600 de mp. Dacă citiţi cu atenţie tot documentul sunt foarte multe lipsuri, sunt multe probleme dacă nu denotă clar ce suprafaţă este a noastră. Pe lângă calitatea SF-ului din care reiese că ne costră 10 mii de euro/mp, la ditamai investiţia. Avem cadastrul acestui teren intabulat pe numele nostru pe toată suprafaţa de care se vorbeşte?”, întreabă Marian Vasile.
Lia Olguţa Vasilescu a încercat să-l lămurească:
Pentru teren facem exproprieri. Am făcut acest SF ca să putem face procedurile de expropriere. Aceasă investiţie este prinsă în lista sinteză a CNI ca să poată să fie construită. Anul acesta a fost acea OUG care nu a mai dat posibilitatea CNI să facă investiţii în săli de sport”, a explicat Lia Olguţa Vasilescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS