-0.5 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentO femeie a murit după ce bradul de Crăciun dintr-un oraș din Belgia s-a prăbușit 

O femeie a murit după ce bradul de Crăciun dintr-un oraș din Belgia s-a prăbușit 

O femeie a fost ucisă și alte două au fost rănite de un brad de Crăciun uriaș care s-a răsturnat joi seara în orașul belgian Oudenaarde. Anunţul a fost făcut vineri de autoritățile locale citate de Reuters.

Televiziunile belgiene au difuzat o înregistrare video surprinsă de o cameră de supraveghere, filmarea arătând cum bradul de Crăciun puternic iluminat și cu o înălțime de 20 de metri se înclină întâi într-o parte, iar apoi se prăbușește brusc chiar lângă standurile târgului de Crăciun din centrul istoric al orașului.

Victima era rezidentă a orașului în vârstă de 63 de ani

Un purtător de cuvânt al parchetului local a precizat că victima a fost o rezidentă a orașului în vârstă de 63 de ani și că alte două femei au fost rănite ușor în urma accidentului.

„Ancheta va încerca să stabilească dacă copacul a fost ancorat corespunzător și va analiza de asemenea impactul condițiilor meteorologice”, a declarat acesta.

Furtuna Pia, care a perturbat traficul din Marea Britanie și Olanda, a lovit joi vestul Belgiei. Serviciul meteorologic local a emis un cod galben de avertisment pentru zonele de coastă.

Citeşte şi: Accident rutier cu două victime la Scoarța

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS